Mănușa
de Friedrich Schiller

Traducere de Ștefan Octavian Iosif

4201MănușaFriedrich Schiller


În fața grădinii sale cu lei,
Când gata-i să-nceapă lupta de fiare,
Stă regele Francisc pe tron.
În preajmă-i stâlpii coroanei,
Și de jur împrejur, pe înaltul balcon,
Cunună de mândre femei.
Și la un semn s-a deschis colivia,
Și grav, în arenă, un leu
Își poartă mândria
Și caută mut, de jur împrejur,
Căscând fioros.
Își scutură coama-ncurcată
Și se încovoaie o dată,
Apoi se culcă jos.
Și regele dă un semn iară,
Și prin poarta cealaltă
Un tigru sălbatic saltă.
Cum vede pe leu, răcnește
Și în cerc, fricos, îl înconjoară
Cu limba-ncordată-n afară,
Cu coada vâlvoi
Și sforăie turbat, furios
Și mârăie dârz, apoi
Se culcă alăturea, jos.
Și craiul mai dă un semnal,
Și pe două guri colivia
Stupește doi leoparzi deodată.
Ei cad furtunatici, cu lăcomia
De luptă-ndrăzneață,
Pe tigru năval,
Acesta turbat îi înhață
Cu laba-ncruntată,
Dar leul în sus
Se-nalță urlând, și toți s-au supus.
Și tac îmbufnate,
În cerc întinse,
De setea sângelui aprinse
Felinele înfricoșate.
Atunci, din balcon
Cade-o mănușă din mâini delicate
Între tigru și leu, la mijloc.
Iar Cunigunda-n bătaie de joc
Se-ntoarce spre cavalerul Delorges:
— De-ți este amorul așa de aprins
Și vrei să mi-o dovedești dinadins,
Ei, adă-mi atunci mănușa de jos!
Și cavalerul pornește în pripă,
Coboară-n arena îngrozitoare
Cu pas apăsat, îndrăzneț,
Și dintre fiare
Smucește mănușa c-un gest de dispreț.
Și cu uimire, cu groază,
Cavaleri și nobile dame
Se grămădesc să-l vază.
Și el, liniștit, aduce mănușa-napoi.
Curtenii prind să-l aclame.
Iar Cunigunda jubilează,
Norocu-i râde în ochii vioi:
Ce gingaș zâmbește, primind pe viteaz!...
El, mândru, i-aruncă mănușa-n obraz:
— Răsplata, doamnă, n-o mai vroi!
Și pleacă, fără să cate-napoi.