Melancoliei

 

Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită
Melancolie, credincioasă soră !
Era într-o duminecă-nflorită,
Și satul tot, devale, strîns la horă..

M-am dus și eu. La vesela serbare
Priveam așa pierdut, și-ntîia oară
În sufletu-mi simții cum se strecoară
Fiorul tău de dulce întristare.

Înstrăinat de-atîta veselie,
Am căutat singurătatea-n cetini...
Atunci te-am cunoscut, melancolie,
Și, vezi, de-atunci rămas-am buni prieteni...