Mergeam în întunerec și fără nici o țîntă

 

Mergeam în întunerec și fără nici o țîntă,
Cu fruntea încrețită, cu ochii în pămînt,
Să plîng de mult uitasem, uitasem chiar să cînt,
Căci fericit e-acela ce plînge-amar sau cîntă
Atuncea cînd se simte mai trist și mai înfrînt !

Și ai venit odată cu mîndra primăvară,
Tu, primăvară mîndră a vieții mele, Li !
Cum te văzu pribagul, pe loc se-nveseli.
Și soare-n cer s-aprinse, și ciocîrlii cîntară,
Și-un rai de viață nouă deodată ne-nvăli.

Și s-a pătruns de farmec ființa mea întreagă
Cînd tu mi-ai spus o vorbă și mi-ai șoptit cu drag...
Eu mă duceam spre moarte, tu m-ai întors din prag...
— Fii binecuvîntată pe cît îi ești de dragă,
Stăpînă adorată a fostului pribag !