Mort în viață

 

Aurora când apare
Pentru mine nu răsare,
Iar dacă vine iară
Pre mine nu m-alterează.

Și ca toamna pe-nserate
Când suri neguri îs lăsate
E de-nchis a mea inimă
În o rea monotoniă.

Prietin bun, dușmane mare,
Între noi nu-i supărare;
Drag nu mai am nici pe unul,
Mânia sbură ca fumul.

Bucurie, supărare,
La mine nu-s de aflare,
Toate dorințele mele
Le-ngropai — o vai, de ele.

Dintr-a mele multe pofte
Singur una-mi mai rămase
Că: s-ajung cât mai în grabă
Colo sub glia cu iarbă.

(Debrețin, decembrie 1843)