Partidul constituțional

 

De când datează exportul nostru de grâne, de atunci importul de fraze. S'ar putea zice că Români a a preschimbat păturile adânci și binecuvântate de Dumnezeu ale țărânei sale pe vorbe deșerte, pe teorii de gazetă, pe subțiri apucături advocățești ș.a.m.d., căci spiritele cele bune, ce mai sunt în viață, le datorim un eiepocecu mult anterioare celei actuale.
Între aceste fraze deșerte, fără nici un corelatreal, căreia i-am consacrat atâtea critice, e și aceea inventată de Românul și afiliații săi, că dreapta conservatoare din România ar fi reacționară; frază care s'a repetat de atâtea ori în viața noastră politică, încât conform proverbului latinesc "calumniare auda eter semper aliquid haeret", mulți o repetă fără să-și fi dat vre-odinioară seama de înțelesul cuvântului ce-l întrebuințează, fără a se întreba cel puțin dacă o reacție, în sensul apusean al cuvântului, singurul adevărat, e măcar cu putință în România.
Care sunt oare actele reacționare ale dreptei conservatoare ?
La unirea țărilor, la alegerea unui Domn, au luat parte cu votul și cu fapta conservatorii actuali, precum se poate constata din discuțiile adunărilor ad-hoc.
Secularizarea averilor închinate se propune și se obține cu unanimitate de voturi de către un actual conservator.
Oborîrea privilegiilor, egalitatea civilă și instrucțiunea populară se datoresc conservatorilor.
Constituția liberală de astăzi se propune de un guvern în majoritate conservator, se admite de către o adunare în majoritate conservatoare, prezidată de M. K. Epureanu.
În privirea aceasta nu există absolut nici un precedent , care i-ar da cuiva ocazia de-a susținea că dreapt a a fost cândva reacționară. Dreapta 'a voit și a realizat introducerea libertăților publice și a mecanismului constituțional în țară, într'o măsură mult mai mare de cum au făcut-o vreodată liberalii.
Dar pân' aci, și nu mai departe.
Republica de la Ploești într'adevăr n'a proclamat-o dreapta, pe Domn nu l-a amenințat cu asasinarea sau cu detronarea, cu un cuvânt ea s'a mărginit la păstrarea, la conservarea instituțiilor actuale, nu a încercat însă nici a le falsifica, nici a le înlătura, nici în fine a le distruge.
O reacție există în Franța. Toate partidele monarhice de acolo, unele voind dreptul divin, altele apelul napoleonian, toate într'un gând de-a răsturna constituția actuală a statului francez și de-a readuce instituțiuni din domeniul trecutului, sunt într'un chip oarecare reacționare.
Dar ce voește dreapta la noi?
Avem vr'un candidat la domnie, voim măcar reîntroducerea regulamentului organic? Pânâ și copiii știu că asemenea imputări nu cutează nimeni a ni le face, nici adversarii noștri politici. Știind însă; aceștia că termenul "reacționar " e odios în unele părți ale Europei, fac sport cu această poreclă, atribuind-o nouă. Dacă noi zicem despre liberali că sunt radicali, avem dovezi la mână: avem Republica Română reditată de însuși Pontif ex Maximus al partidului, d. C. A. Rosetti, avem ediția duodeza acelei republice la fericiții Ploești.
Dar noi reacționari ? De unde și pânăt unde ?
E vr'un Ioan sau Caliman Asan, vr'un Bogdan Mușatin, vr'un Vladislav Basarab, ai cărora crainici și curteni să fim; apărăm privilegii și constituții vechi; voim suprimarea libertăților publice, a egalității cetățenilor?
Nimic din toate acestea.
Ceea ce voim azi, precum am voit - o pururea : es te conservarea intactă a acestei constituții, însă bineînțeles intactă, căci e propusă de un guvern, în majoritate conservator, votată de o adunare în majoritate conservatoare.
Prin intact înțelegem însă ca toți factorii constituționali să-și îndeplinească misiunea ce li se atribuie pentru a nu se confunda responsabilitatea lor. Camera Stă fie Cameră, să nu se amestice în atribuțiunile puterii judecătorești și a acelei executive; puterea executivă să nu ocolească responsabilitatea ce-i incumbă prin voturi servile; alegătorul să nu fie stânjinit de a-și exercita dreptul lui printr'un sistem de presiuni morale și materiale, de amenințări și promisiuni de funcții și favori.
Dacă însă, de la alegător începând, tot constituționalismul se mărginește la păzirea exterioară de formalități goale, pe când în fond tot spiritul constituiei e falsificat, toate garanțțiile ei înlăturate, atunci nu mai poate fi vorba de guvern parlamentar. Atunci avem a face c'o societate organizată de exploatație, care intimidează țara prin manopere machiavellice, și în contra ei dreapta constituțională e în apărare. Ea apără instituțiile actuale și libertățile publice.
Dreapta se poate numi cu drept cuvânt partidul constituțional; lupta ei e îndreptată contra partidului anticonstituțional, radical, care falsifică și spiritul și litera instituțiilor actuale, ducându-le ad absurdum și inspirând națiunii neîncredere în eficacitatea lor.
Singurele analogii ce se pot cita între dreapta noastră și alte drepte apusene e poate cu partidul conservatorilor republicani din Franța și cu partidul constituțional din Italia. Față cu tendințele unui Clemenceau și a altora, republicanii conservatori, apără constituția actuală a Franței, instituțiile ei actuale.
Întrebuințarea aceasta de porecle deșerte e indealtmintrelea o sofismă comună și veche ca lumea, precum lesne se vede, e ceea ce se numește în logică o petitio principii. În loc de a dovedi o teză, în cazul nostru în loc de a dovedi prin fapte că dreapt a voiește trecutul, de unde apoi ar rezulta în adevăr că e reacționară, se aleg în discuție din capul locului numiri, adecă vorbe, care cuprind în sine deja concluziunea și din a căror analiza lexicală să rezulte ceea ce mai întâi ar fi trebuit, după toată bunacuviință, să se dovedească. Nepărtinitorul zice "cult" sau "religie", amicul cauzei zice "pietate" sau "beatitudine Dumnezeiască", adversarul zice "bigoterie", "superstiție". Nepărtinitorul zice "preot", d. Sihleanu zice "piochi". Astfel, cei ce discută, trădează, prin chiar alegerea termenilor, intenția pe care o au.
E într'adeviăr trist ca niște apucături sofistice, atât de vechi și atât de cunoscute fiecăruia, încât de la întâia vedere sar în ochi, să poată avea o influență oarecare asupra convingerii oamenilor.
Astfel însă stă și cu dreapta conservatoare. Cei nepărtinitori o vor numi "partid constituțional", adversarii de rea credință vor continua a ne nuimdi reacționari, ferindu-se însă s'o probeze aceasta.
Am avut speranța - vană pioate - că în era nouă ce ni s'a creat prin tractatul de la Berlin, copilăriile și poreclirile' din trecut vor înceta. Deși presa guvernamentală nu încetează nici azi cu toate că adeseori a ținut seamă de argumentația noastră, de-a întrebuința termeni improprii în discuție, ceea ce noi nu facem oricât de aspri ar fi termenii noștri, ne-a rămas a ne măguli cel puțin cu realitatea lucrurilor, cu numărul dispărând al foilor oficioase, căci mai puțin de ,cât una nu poate fi.
Afară de Românul, nu mai e într'adevăr nici un organ radical care să poată fi luat în mână măcar, necum citit. Specia presei radicale de respântii nu mai e reprezentată asemenea de cât printr'un singur organ, pe care nu-l mai citește nimenea. Cât despre Pressa centrului sau centrul Pressei, ne credem dispensați, după probele vesiele ce le-am dat despre consequența cu care este condus acest organ, de-a mai insista asupra lipsei de gravitate a acestei alianțe de ocazie d'alde Dimanci, Pătărlăgeni, etc, precum se exprimau odinioară confrații noștri.
Astfel, calomnia că dreapta e reacționară și-a trăit și ea traiul, și-a avut și ea epoca de înflorire sau mai bine de rodire, căci calomnia e criptogamă și învechindu-se pe terenul inundat de lumina mare a adevărului, se usucă și dispare ca toate cripto-gamele ce rodesc la întuneric și în umbră.
Deși nu sperăm din partea confraților de la Românul că vor recunoaște pe față eroarea lor, fie voluntară fie involuntară, dar una știm; că în contra evidenței lupta e absurdă și ridiculă ca și aceea a celebrului erou de la Mancha.
Absurzi sunt oamenii adeseori, ridicoli însă nu vor să fie nici când, și teama de ridicol, pe care confrații trebue s'o fi având, ne deschide perspectiva de-a vedea dispărând, din dicționarul nostru politic cuvântul reacționar, căruia-i lipsește orice temeiu istorie, precum nu are nici o îndreptățire socială.