Pastel (Topîrceanu)
Din asfințit, de peste munte,
Răsfrângeri roșii de amurg
Se sfarmă-n licăriri mărunte
Și-n Dunărea umbrită curg.
Dar unda tulbure le-ngroapă
Când, subt răchitele din vale,
De-abia mai tremură pe apă
Ca niște coji de portocale.
Acolo jos, peste cununa
Întunecatului boschet,
Sclipește-n aer semiluna
Din vârful unui minaret.
Și parcă zugrăvit anume,
Își culcă umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.
El pare-o navă fermecată
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune îndelung visată
De valul Dunării cărunte!
A așteptat în nopți senine
Strălucitoarea dimineață,
Când din adâncul apei line
S-a ridicat la suprafață
Ca o grădină plutitoare
Cu pomi și păsări împreună,
Cu florile-i ce râd în soare
Și noaptea tremură subt lună.
Rapsodii de primăvară - Cântec - Balada morții - Balada călătorului - Balada popii din Rudeni - Balada munților - Pastel - Rapsodii de vară - Broaștele - Acceleratul - Sfârșit de vară - Rapsodii de toamnă - Balada unui greier mic - Catrene - Manon și Des Grieux - Balada chiriașului grăbit - Noapte de mai - Noapte de iarnă - Singuri - În drum - Noapte de toamnă - Romanță - Păinjiniș - Epilog - Distih eroic - Infernul