Pe Dunăre (Petőfi)
Adese-ori vântul și vâsla grăbită
Îți sfâșie sânul, tu apă iubită!
Și rănile tale adânci mi te dor
Mai rău, decât chinul de om muritor.
Și totuși, când vâsla și vântul se trece
Durerea se pierde din sânul tău rece.
Când sânul de oameni e însă rănit,
Durerea atuncea e fără sfârșit!