Poesii (1888-1894)/În fericire
.
Amîndoĭ stăteam la geamurĭ;
E livada toată 'n floare —
Şi noĭ ne uităm la soare
Cum apune printre ramurĭ —
Şi în liniştea de sară
Ni-ĭ şi'n suflet ca şi-afară
Primăvară.
Par'că ard prin frunze stele,
Roşĭ îs nouriĭ acum —
Şi alunecă pe drum
Ca o dungă rîndunele;
Nouă ni-ĭ privirea vagă —
Și 'ncet gura ni sĕ leagă
Tot maĭ dragă.
«Dintre cîte știĭ, sĕ poate
«Să-mĭ arățĭ și mie-odată,
«Care-ĭ cea maĭ dulce fată
«Și maĭ dragă dintre toate?
«Și dac'aĭ aflat anume
«Cine ți-ĭ maĭ scump pe lume,
«Zi-ĭ pe nume».
Strîns o țîn la pĭept; ea dulce
Mĕ alintă'n vĭers molatec;
Lasă ochiĭ de jăratec
În privirea-mĭ să sĕ culce;
Ne-a cuprins simțire vagă
Și 'ncet gura ni sĕ leagă
Tot maĭ dragă.
Am rămas pĭerduțĭ la geamurĭ:
E tărziŭ acum, răcoare;
Nu ne-am maĭ uĭtat la soare:
Asfințise printre ramurĭ —
Și în liniștea de sară
Ni-ĭ și'n suflet ca și-afară
Primăvară.