Poezii deosebite sau cântece de lume/Îți arăt cu jurământ
Îți arăt cu jurământ
Că a nu sta la cuvânt,
Ș-a strica paroala dată
Nu te credeam nici odată,
Tot deauna socoteam
Și a crede mă sileam,
Că poți fi deosebită
Și la cei voiți robită,
Iar acuma pe dintreg
Începui să înțeleg,
Că la câte îmi vei spune
Nici un temeiu nu pociu pune.
Când îmi zici că mă iubești
Te leșini, te prăpădești,
Când te văz iar cu schimbare
Și deosebire mare,
Apoi nici aci nu stai
Și tot pricină îmi dai,
Și te arăți cu durere
Mai cerând întemeere,
Nu știu și eu ce să zic
Că or ce voiu face stric,
Cum voiu gândi am greșală
Căci dragostea mă înalșă,
Nici într-un fel nu te-apuc
Că ești chiar ca un năluc,
Și asemenea ca luna
Ce să schimbă totdauna,
Ci dar mă rog să mă erți
De vreme ce-n doă părți
Și să-nduplecă cuvântul
Dincotro îți bate vântul.