Poveste (Șt. O. Iosif)

 

Se spune-n basme c-a trăit
Demult, demult pe lume-odată
Un biet copil orfan, robit
De-o vrăjitoare blestemată.

În lanțuri ea-l ținea oricînd,
Și el plîngea de disperare,
Dar lacrimile-i, picurănd,
Se prefăceau mărgăritare...

Iar vrăjitoarea le strîngea
Și tot mai multe vrea să strîngă,
Încăt din ce mai mult plîngea,
El tot mai mult avea să plîngă...

Așa, copii obijduiți
Pe lumea noastră sînt poeții,
Încătușați și chinuiți
De vraja blestemată-a vieții.

Ei plîng de drag, ei plîng de dor,
Și cearcă în zadar uitare,
Sporind cu lacrimile lor
Comoara de mărgăritare !