Profile literare/Jean Second
Cu primele raze ale primăverei se ivește o carte nouă, ca o cometă necalculată, pe orizontul tăcut și liniștit al literaturel noastre. Imi place mult soarele, îl iubesc ca pe un prieten, care 'mi-a făcut tot-d'a-una bine; și îmi plac și cărțile. Deosebirea este numai că soarele e tot-d'a-una frumos; iar cărțile, adese-ori, urîte.
Și vă mărturisesc, scumpi cititori, că eu unul judec că în lume existența cărților și femeilor urîte, este de prisos.
Cu toate acestea, subt soare, au loc și femei urîte și carțl urîte.
Modestă și eleganta carte, apărută cu primele raze ale primăverei, poartă titlul de „Sărutările” o poemă lirică de Jean Second, tradusă de I. S. Spartali. Titlurile frumoase ale cărților cred că impresionează în mod plăcut. Un titlu este un nume și un nume, adese-ori spune mult. Sărutările, în număr de nouă-spre-zece, sunt un șir de poeme mici ale unui poet, care pare că întrunește în temperamentul său, lirismul voluptos al anticei Sapho, amestecat cu sensibilitatea feminină și delicată a unui erotic modern. Poetul ne cântă plăcerile nesățioase ale sărutărilor de iubire. Iar cum lucrurile prea dulci nu se gustă de cât în doze mici, el nu ne-a cântat de cât nouă-spre-zece sărutări. Poetul a fost prudent, — o calitate care lipsește, adese-ori, poeților.
Spartali le-a tradus într'o limbă românească plăcută și destul de corectă. Trebuie luat în seamă meritul modest dar lăudabil al colegului meu, care n'a rămas și cred că nu va rămâne, în toată viața lui, de cât un traducător. Sunt însă traducători și traducători. Spartali aparține celor cari au o cultură literară, multă cunoștință a limbei din care și în care traduce, și mal ales, un gust ales, care 'l ferește de a nu fi numai un tălmăcitor comun si automatic.
Firește că Spartali nu intră în familia acelor traducători iluștri cari pot sta alături de creatori. In Franța, gloria lui Sully Prudhomme s'a ridicat mult prin traducerea cărței lui Lucrețiu; și câtă admirațiune n'a provocat traducerea „Iliadei” făcută de acel maiestos și trist evocator ale frumusețelor antice, Leconte de Lisle? Un poet mare poate fi adese-ori un traducător mare. A traduce mal ales o operă în versuri, într'o limbă frumoasă și nepierzând nici o nuanță din fondul original, este o lucrare de mult merit, care de sigur, numai într'o țară ca a noastră, ar putea trece nezărită.
Traducătorul „Sărutărilor” este departe de a se număra printre acești traducători. El însă are o înrudire cu el. Modest și nepretențios, Spartali a tradus până acum sute de nuvele, de schițe, de scene; vre-o două-zeci romane și drama filosofică a lui Ernest Renan: Preotul din Nemi. Ast-fel, cititorul care nu cunoaște nici o limbă străină, găsește prilejul, citind traducerile lui Spartali, să facă cunoștință cu diferiți autori străini, cari îi erau cu desăvîrșire necunoscuți.
Spartali traduce tot-d'a-una în proză, pe care știe s'o ferească de neologisme, și adese-ori s'o coloreze și să 'i dea înmlădieri armonioase, cari uimesc și plac.
Sărutările cred că se vor citi. Ele vor aminti, multora, farmecul suvenirilor pe jumătate stinse; ele vor ocaziona reflexe intime, dorințe tinere, cari n'așteaptă de cât o schinteie pentru ca să s'aprindă.
Pentru că, această atingere de buze pe care o numim sărutare, este unul din cel mai dulce și mai omenesc farmec al vieții. Cine nu păstrează, într'un colț tainic al inimei, amintirea sărutărilor unei mume, unei surori, unui frate, unui prietin, sau, — mal ales! — ale unei iubite. Și să nu me credeți paradoxal, dacă vă voiu încredința, că sărutările, în educațiunea copiilor, au o puternică înrîurire bine-făcătoare. Lamartine, în Confesiuni, ne vorbește de tandrețele mamei sale ca de un cult religios, care i-ar fi înobilat și încălzit sufletul. Fraților Goncourt, din sărutările mamei lor, le-a remas în inimă ceva, ce îi face a fi delicați, sensibili, buni. Din potrivă, comunistul Jules Vallés, care nu'și amintește de cât de bătăile părinților săi brutali, a păstrat în toată viața o asprime și nu știu ce aspect rece și sumbru în caracterul său de luptător socialist. Ah! credeți-mi, sărutările unei mume blânde, cu minte și iubitoare, ar fi lăsat în sufletul acestui umanitar o poezie caldă, poezia amintirei despre trecutul pe care l'a descris cu culori așa de negre, în celebra lui confesiune: „L'enfant.”
Fără îndoială, „Sărutările” se vor citi — și se vor gusta de cei cari au două-zeci de ani: vîrsta sărutărilor.