Purgatoriu

 

Odată cum mi s-a părut că sunt
Puțin mai fericit ca ceilalți,
Am luat o lacrimă de pe pământ
Și-am azvârlit-o ’n munții ’nalți.

Acolo s-a înemerit pe-un vârf
Care cu luna prefăcută-n talger,
O viață-ntreagă chetă a făcut
Pentru un picur minunat de rouă,
Și mort pe cerul rece, ca un stârv,
A așteptat în el, dintru-nceput,
Să spargă vulturi nourii în două,
Și adăpați la cepul lor de uger,
Să-i vină-n cioc cu măruntăi de fulger.

Căzu deci, și, cu toate că stingheră
Paraua ochilor, întregul pisc
În dinți cu luna prefăcută-n disc,
S-a scuturat ca-n danț o baiaderă;

Și s-a ’nvârtit atâta pe tipsie,
Încât obolul n-a fost unul ci o mie:
Căci am uitat să spun
Că de atunci un vrac cu ochiul de tăciuni
Înconjurat de sâni pietroși de lele
Îi spală-ntr-una până jos cu stele.