Roagă-te pentru mine
de Constantin Stamati
7882Roagă-te pentru mineConstantin Stamati


Glasul tău îi fraged, glasul tău pătrunde,
Și îmi dă speranță rugăciunea ta.
Eu sufăr, și Domnul poate să te-asculte,
Deci și pentru mine să-l rogi nu uita.

Eu ascund durerea ce mă chinuiește,
Căci nu mi se cade a ți-o arăta...
Dar pieptul se sfarmă, secretul zbucnește,
Deci și pentru mine să-l rogi nu uita.

Ți-aș spune o vorbă și sunt la-ngrijere,
Că fața ta poate se va întrista;
Fii dar tu cu pace, iar eu cu durere,
Deci și pentru mine te rog nu uita.

Două inimi însă făcând rugăciune,
Tot cu o credință făr-a înceta,
Pot odinioară să se împreune,
Deci și pentru mine să-l rogi nu uita.