Sărbătoare (Iosif, 1)
Măreț amurg de sărbătoare
Domnește-n veselul oraș.
Un nour arde-n depărtare
Ca un tăciune uriaș.
Se-ntoarce lumea din poiană,
Călări, pe jos, boieri, norod ;
Aleargă o căruță-n goană
Din două salturi peste pod.
Și rîd și chiuiesc și cîntă
Cei cari s-au grămădit în ea :
Vîrtej de pulbere s-avîntă
Cînd trec pe dinaintea mea !
Sunt bolnav, moartea mă îmbie,
Și tot privesc la ei cu jind...
Și tot tresalt de bucurie
Cînd văd pe oameni chefuind !