Scăldătoarea unei cucoane românce

Scăldătoarea unei cucoane românce
de Alfred de Vigny

Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă,
Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal;
Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină,
Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal;

Și o fecioară franceză învelește cu sfială
Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir,
Și o româncă fecioară picioarele ei le spală
Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir;

Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare,
Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori,
În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare,
Și privind a sale grații se zâmbește uneori...

Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence,
În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri;
Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece
Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri.

Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare,
Fetele slobod perdele de un atlas argintiu,
Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare,
Dar cucoana când adoarme la un consul au gândit...