Scutul Minervei/I

 

AJUNS acum pe culmea vieții, înainte
De a descrește’n umbra ținutului tăcut,
Zeiță înarmată cu lancie și scut,
Stăpân deplin pe cuget, înalț o rugăminte.

De ani destui Diana cu raza ei mă minte
Și, falsă ca și valul din care s’a născut,
Cythereenei pradă destui ani am zăcut
Plătindu-i vamă chinul și lacrima fierbinte.

Cu mai păzită grijă îmi voi păstra odorul.
Spun crinului și rozei un veșnic bun-rămas:
Măslinul și un dafin să-mi străjue ogorul.

Nu-ți dau, de patimi arsă, o inimă pustie.
Dar gânditorul suflet ce singur mi-a rămas,
Tu încunună-l, Dreapto, cu verde poezie.