Scutul Minervei/II

 

DEOARECE, Senino, mireasă mi-ești și soră
Și călăuză’naltă pe valul ce-am urcat,
Cuminte și’ndrăsneață, cu capul ridicat
Să-mi stai, spintecătoare de veșnicii, la proră.

Iar eu din întuneric intrând în auroră
Și limpezit cu totul de patimi și păcat.
Voi cerceta cu ochii părerea de uscat
Pe umăr de talazuri, albind ca o amforă.

Strălucitoare’n suflet e țara ta. Zeiță!
Bachantele în fața-i prin noapte se ascund,
Fug speriați Silenii încununați cu viță.

Apollo însă tainic pe fruntea-ți cum răsare.
În razele răsfrânte de scutul tău rotund,
Îmi naște nouă Muze mărețe la picioare.