Scutul Minervei/XII

 

ICAR cum îl sfidase cu aripe de ceară,
L-a prăbușit Apollo pe-al mărilor podmol.
Și pe Acteon care-i pândise trupul gol,
Prin câinii lui, Iliana l-a osândit să piară.

Chiar Prometeu, când slăvii a smuls un foc în pară,
El ce s’a vrut năprasnic al omenirii sol,
Pe stânci legat de Joe, cu vulturii ocol,
Hrăni flămânde ciocuri din fierea lui amară.

Și totuși nu mi-e teamă în nalta mea trufie
Comoara ta în versul sonetelor s'o fur,
În suflet când eroii Heladei îmi învie.

Deapururi în lumina senină urcă sborul,
Pe veci văd ochii minții tiparele de-azur,
Când focul fără moarte îl ține răpitorul.