Scutul Minervei/XIII

 

DIN toate,-această roză ce’n moarte mai încheagă
O inimă de flăcări pe palidul stufiș,
Prin seara prelungită de soarele pieziș
Cum tremură în purpur, îmi este cea mai dragă.

Și tămâioasa-aceasta ce s’a păstrat întreagă
În via pustiită de-al toamnei luminiș,
Acuma când scânteie de brumă prin frunziș
Mai tare mă încântă și locului mă leagă.

Mi-e dor de ce’nflorește sub semnul despărțirii
Și brațele ce albe de gâtul meu s’au prins
Mă țin când știu că mâne s’or șterge iar privirii.

Minerva-mi spune: „Uită ce’n pulbere se cerne.
Ciorchini de stele setea ți-o sting și am întins
Iubirii tale cupa petalelor eterne“.