Spiritele morților

 

Sufletul tău se va trezi singur și frânt
În negrele gânduri ale pietrei de mormânt —
Nimeni, în toată mulțimea, să cuteze
Tainica-ți oră să cerceteze.
Așteaptă în marea singurătate
Ce nu e uitare — fiindcă apoi
Spiritele morților ce stăteau aplecate
Din viață asupră-ți, se strâng în convoi
Aproape de tine — și puterea lor
Te învelește ca într-un nor.
Noaptea — deși clară — se va mohorî —
Și ochi de stele nu vor coborî
Din turnurile de sus ale domnitorilor
Cu lumina ce dă Speranță muritorilor —
Și-atunci, fără raze, roșiile-orbite,
Vor părea oboselii tale sfârșite
Ca o — lepră, — ca o — ardere vie,
Ce ar vrea să te roadă și în veșnicie.
Sunt acum gânduri ce nu vei mai goni —
Sunt năluci care-n veci — nu s-or mai risipi —
De sufletul tău ele nu vor mai trece —
Ușor — ca rouă de pe iarba rece.
Răsufletul Domnului — briza — e lină —
Și ceața aceea de pe colină
Ca o umbră — ca o pânză — încă nesfâșiată
De crengile arborilor stă aninată,
Ca un simbol al barierelor
Și un mister al misterelor!

1827.