Spitalul amorului (1852)/1/Când sânt lângă tine eu încremenesc
Când sânt lângă tine eu încremenesc,
Gura-mi e-ncleștată, nu poci să-ți vorbesc.
Să-ți descriu simțirea-mi ce mult te iubesc
Și că pentru tine greu mă chinuiesc.
Sânt eșit din sine-mi nu știu ce să fac
Ca să poci să-ntâmpin un așa atac
Fug de lângă tine, acasă mă-ntorc
Inima îmi plânge, ochi-mi lacrămi storc.
Petrec în durere, viața-mi amăresc
Care fără tine mi-o nefericesc.
Nu-s stăpân pe mine, este-n nederat,
Sfâșiat de chinuri mă simț desperat
A-ast' agonie de ani mă muncec,
Și la tine milă nu poci să găsesc.
Am cercat eă aflu leac prin vrun mijloc
Ca prin vro distanță să scap d-acest foc.
Cu plimbări departe de tine fugând.
Dar ca print' run fermec te am tot în gând
Ci drăgălaș înger, tot ce prețuiesc,
Cum poți tu de suferi ca să pătimesc?
Eu care din suflet atât te-odorez,
Numai pentru tine răsuflu, viez,
Tu, prin graiu-ți dulce și de simțuri plin
Placi lumii, dar scumpo, eu ție mă-nchin.
Cum ești dar mintoasă și ai chip frumos
Căci n-ai dar și, crudo! suflet generos?
Spre robul tău care-n stare l-ai adus
Să-și închine viața, să-ți fie supus.
C. G.