Spitalul amorului (1852)/1/Maica sfântă milostivă


BĂRBATUL CU MUIEREA REA.

Maica sfântă milostivă
Scape pe toți d-o potrivă
de muerea cea bețivă
Rea-ndrăcită, guralivă.

Eu le auzeam aceste
Și nu-mi da să crez că este
O așa rea-ntre neveste,
Ci gândeam că e poveste.

Dar acuma cu-nsuratul
Văz că m-a adus păcatul
Să dau peste necuratul,
Să iau munci ca vinovatul.

Îmi părea ca niște glume
Când auzeam din guri sume
Că e Avestița-n lume
Cu Șaptesprezece nume:

Viespe, Vineră, Omidă,
Streche, Vidră și Aspidă
Ș-alte rele de obidă,
De fiere și d-aguridă.

D-aș sta toate ale scrie
N-am Cerneală nici Hârtie
Câte mi le face mie
Draga, scumpa mea soție.

Că de când e mie dată
Nu e blândă nici odată,
Tot d-auna e turbată
Și trează și când e beată.

Când începe ca să-mi strige
Mii de ace-n mine-nfige,
În frigare viu mă frige
Și mă rupe cu cârlige.

Ea de Domnul nu să teme,
Ca creștină să de chieme,
Ci din gura ei în vreme
Ies ocări tot și blesteme.

N-are ea în veac cuvinte
Dulci, domoale și cu minte,
Nu cunoaște ce e cinste,
De rușine nu mai simte.

Vecinic e-nrăutățită,
Și tot îndărătnicită,
Năbădăioasă, sucită,
Parcă este îndrăcită.

Eu zic cald, ea strigă rece,
Eu cer una ea va zece,
Eu să șez cer, ea să plece,
Toată vorba mi-o întrece.

N-am să viu și eu la masă,
Ca tot omul l-asa casă,
Că-n răspunsuri mă apasă,
Să-mbuc pacinic nu mă lasă.

Toată firea omenească
Facă-și cruce creștinească,
Dumnezeu ca s-o păzească,
Ca mine că nu pățească.