Spitalul amorului (1852)/1/Ziua vai se depărtează
Ziua, vai! se depărtează
Nu-mi a adus de cât chin,
Ah! natura încetează,
Eu necontenit suspin!
P-astă stâncă în tăcere
Privind p-al naturii pas,
Văz adio cum își cere,
Auz bătând al său ceas.
Frunza de tot ofelită
D-ale vântului suflări,
Cade jos îngălbenită,
Eu rămâi tot în oftări.
Iată te las dragă vale,
Las cu tine ș-al meu dor,
Și mă depărtez cu jale
De al meu prea scump amor.
G. F.