Steaua serii

 

Era în mijlocul verii
Și la miezul nopții era;
Stelele în stinse orbite
Sclipeau palide, căci lumina
Mai strălucit luna rece, de gheață,
Care pe Ceruri trecea, —
Sus, între planetele sclave
Și pe talazuri cu raze de nea.

Priveam cum se trece
Surâsul ei rece;
Prea rece — prea rece era pentru mine —
Apoi deodată
Un lințoliu de vată;
Și mă abătui de la ea spre tine
Stea trufașe a Serii,
Glorie a privegherii,
Spre raza ta ce mai ușor alină —
Căci rostul pe care în Ceruri îl ai
E fericirea să mi-o redai,
În noaptea înaltă, noaptea senină,
În care știu că mai mult noroc
E să mă scald în trufașul tău foc,
Decât în umila, mai rece, lumină.

1827.