Stropi de nectar

 

Când Minerva, ca s-arate
Prețuirea pentru-alesu-i
Prometeu, din cer i-aduse
De nectar o cupă plină,
Spre a-și ferici pe oameni
Și spre-a le sădi în suflet
Simțul artelor frumoase;
Sprintenă-și zori ea pasul,
Nu cumva să prindă veste

Jupiter; și cupa de-aur
Șovăi și pe pământul
Verde câțiva stropi picară...
Iute-albinele-i luară
Urma, și sorbiră harnic;

Fluturul s-află în treabă
Ca și el un strop să fure;
Chiar năsâlnicul păianjen
Lunecă și supse strașnic.
Norocoase-au fost acestea
Și-alte gingașe gângănii,
Căci împart cu muritorii
Astăzi deopotrivă cea mai
Mândră desfătare — arta.