Tragedia Omului/Tabloul I - În cer

 

(În cer. Dumnezeu împrejmuit de slavă, pe tron. Cetele îngerești îngenunchind. Cei patru arhangheli la poalele tronului. Lumină.)

CORUL ÎNGERILOR
Pământu-ntreg și cerul fără margini
S-aducă laudă Domnului mărit,
Cel ce cu-o vorbă totul plăsmuit-a
Și cu-o privire-i poate da sfârșit.
Puterea-i El, lumina întrupată,
Pe noi, drept umbre, raza-i ne-a născut.
Lui ne-nchinăm, că-n mila fără margini,
Măririi Lui, părtași El ne-a făcut.
E închegată vecinica idee,
Și facerea și-a plăsmuit hotar,
Azi orice suflet trăitor în Domnul
Prinos să ducă sfântului altar.

DOMNUL
Da, s-a sfârșit măreața-nfăptuire.
Se mișcă roata, meșterul adastă
Și mii de ani în osie se-nvârte
Pân’ înădesc o spiță sfărâmată.
Deci, v-arătați a lumii mele duhuri,
Vă-ncepeți cursul fără de zăbavă.
Vreau să ascult cu inima senină
Cum larma voastră-mi curge la picioare…
(Spiritele protectoare ale stelelor se avântă pe dinaintea tronului, rostogolind globuri și comete de diverse mărimi și culori. Muzica lină a sferelor.)

CORUL ÎNGERILOR
Minunat glob de văpaie
S-a ivit plin de mărire
Și-ntr-un cerc sfios de stele
El slujește fără știre.
Tremurând ca un opaiț
De departe-o stea lucește,
Pe când lumea-i fără margini,
Mii de inimi ocrotește.
Două globuri pleacă-n luptă,
Răsărind din depărtări,
Goana lor orânduiește
Ale lumilor cărări.
Iată urlă unu-n drumu-i,
Tu-l privești de groază plin;
El la milioane-mparte.
Fericire și senin.
Cât de blând s-aprinde-acolo
Astrul închinat iubirii,
Mână bună s-o păzească,
Mângâierea omenirii.
Iată lumi ce se vor naște,
Iat-o altă lume moartă,
Celui îndrăzneț mustrare,
Scut celui lovit de soartă.
Iată aducând pierzare
O cometă vine-acum,
Dar c-un semn stăpânul face
Din căderea ei un drum.
Vino, dulce înger tânăr,
Cu-al tău glob în multe fețe;
Din lumină și-ntuneric
Sunt a hainei tale crețe.
Ocrotit mergi înainte,
De al cerurilor har,
Mari idei dura-vor luptă
Pe îngustul tău hotar.
Zâmbete și lacrimi fi-vor,
Iarnă-vară pe pământ,
Rază-umbră arăta-vor
Voia Domnului preasfânt.
(Spiritele ocrotitoare ale stelelor se retrag.)

ARHANGHELUL GAVRIL
Tu ce-ai pus mărginire-n haos,
Ca să-l închegi în humă vie,
Măsură-n lumi fără repaos,
Din glasul tău măreț învie,
Te preamărim: Ideie!
(Se prosternă.)

ARHANGHELUL MIHAIL
Tu ce de-a pururi schimbătorul
Cu neschimbatul împreuni,
Zidind și vremi și infinituri,
Popoare răsădind în lumi,
Noi te slăvim: Putere!
(Se prosternă.)

ARHANGHELUL RAFAIL
Tu care dărui fericirea,
Știință ferecând în lut,
Făcând înțelepciunii Tale
Părtașă lumea ce-ai născut,
Osana: Bunătate!
(Se prosternă.)

DOMNUL
Și tu zâmbești, tăcând cu îndârjire,
Ți-e scumpă lauda și o păstrezi, Lucífer,
Ori plăsmuirea, munca mea nu-ți place?

LUCIFER
Să-mi placă mie? Câteva materii,
Cu alte forme, alte însușiri,
Cu noima lor de tine nevisată,
Sau dacă da, tu fără de puterea
Schimbării lor, acestea vrei să-mi placă?
Materii seci în globuri plămădite,
Ce-acum s-atrag, s-alungă-n calea lor,
Și-n câțiva viermi deșteapt-o conștiință,
Pân’totul plin, răcit, pieri-va iarăși,
Lăsând în urmă drojdii fără vlagă?…
Și omul doar simțindu-ți șiretlicul
În colțul lui va plămădi la fel.
Tu-n uriașa ta bucătărie
L-ai pus pe el; nepăsător și-n tihnă
Îl urmărești în searbăda lui trudă,
Cum năucit el Dumnezeu se crede.
Și-apoi când el, ce-ai pus la foc tu, strică,
Atunci te-a prins mânia ta târzie
Și-l pedepsești pe bietul ucenic…
La ce ți-e doar întreagă plăsmuirea?
Spre slava ta ai scris o poezie,
Ai prins-o-ntr-o mașină hârbuită
Și nu știu cum, dar nu ți-e greu s-asculți
De mii de ani cum scârție flașneta
Același cântec fără de-nțeles…
Moșnege! văd că te-a robit un joc
Ce-ar încălzi un creier de copil.
Un joc de râs: scânteia-năbușită,
Stinsă-n noroi, văpaie n-o să fie,
Ursită, libertate, s-alung-una pe alta,
Dar nu-i aci țărmuitoarea minte!

DOMNUL
Nu vreau cuvânt, ci mută închinare!

LUCIFER
Așa mi-e firea, alta ce să-ți dau?
(Arătând spre îngeri.)
Te laudă o ceată de neghiobi
Ș-așa-i cu cale, ei să te slăvească;
Tu i-ai născut ca raza, umbra moartă,
Dar eu trăiesc de vecii-vecilor!

DOMNUL
Nemernice! Materia ți-e mamă, -
Unde ți-a fost puterea mai-nainte?

LUCIFER
Și eu pot doar la fel să te întreb!

DOMNUL
În mintea mea din vremi făr-de-nceput
Trăiește chipul celor întrupate.

LUCIFER
Și n-ai simțit că făurirea minții
De-un haos ți-e puternic priponită,
Ce-i stăvilar oricărei firi pe lume?
Eu, Lucifer, sunt stavila eternă;
Eu întruparea veșnicei tăgade!
Tu m-ai învins, căci soarta mi-e de-așa,
Ca-n lupta mea să cad întotdeauna,
Dar întărit din nou să mă renasc.
Materia îmi primenește forța,
Cu viața ta e moartea mea alături,
Cu fericirea deznădejde-amară!
E umbra mea cu raza ta vecină,
Credința ta o sap cu îndoială,
Oriunde ești, mă vezi, îți calc în urmă,
Eu, ce te știu, eu ție să mă-nchin?

DOMNUL
Piei, duh potrivnic, du-mi-te din cale!
Nu te zdrobesc, dar dezlegat te las
De înrudirea spiritelor sfânte!
Jos în noroi, pierdut și huiduit,
Străin să fii ș-amarnic să te zbați,
Muncit pe veci de nesfârșitul gând
Că în zadar faci lanțul tău să sune,
Ți-e mică truda: Domnul e puternic!

LUCIFER
A, nu așa! Vrei să mă-mpingi în praf?
Acum îți par netrebnică unealtă.
E în zadar! Legat ne fuse traiul:
Eu parte cer!

DOMNUL (Ironic.)
Deci, fie voia ta!
Vezi pe pământ doi pomi cu roadă vie,
Ce-n mijloc chiar își mlădie tulpina,
I-am blestemat, ai tăi fie de-acum!

LUCIFER
Zgârcite-ți sunt azi mâinile, Stăpâne,
Dar locul tău, ce-ai măsurat cu cotul,
Va fi pe veci lăcaș tăgăduirii,
Ce lumea ta va răsturna odată!
(Pleacă.)

CORUL ÎNGERILOR
Duh blestemat! Te-alungă cel de sus!
Osana! Domnul lege ne-a adus!

▲ Începutul paginii.