Tragedia Omului/Tabloul V - În Atena

 

(În Atena. Piață publică, la mijloc tribună pentru retor. În față templu deschis, cu statuile zeilor, coroane de flori, altar. Eva e Lucia, nevasta lui Miltiade, comandantul oștirii, cu fiul ei Kimon. Însoțită de mai multe sclave care aduc obiecte de jertfă, se îndreaptă spre templu. Prin piață, răzleți, oameni din popor în zdrențe. Dimineață strălucitoare.)

EVA
Pe-aici, pe-aici vin, dragul meu copil…
Te uită-ncolo, iuțile corăbii
Peste hotar l-au dus pe tatăl tău!
Acolo este-un neam ce-a îndrăznit
Să ne izbească-n libertatea țării.
Să ne rugărn, să ne rugăm, copile,
S-ajute dreptul țării noastre cerul,
Să-ți vie iar părintele erou.

KIMON
De ce s-a dus așa departe tata
Pentr-un popor fricos și plin de zdrențe,
Când plânge-acasă scumpa lui nevastă?

EVA
Nu judeca pe tatăl tău! Blestemul
Lui Dumnezeu lovește-acești copii.
Numai femeii dragostea-i dă dreptul
Să plângă pașii soțului, pe care,
De nu i-ar face, ea s-ar rușina.
Ca un bărbat lucrat-a tatăl tău!

KIMON
Ți-e teamă doar că-i slab și-l bat dușmanii?

EVA
Nu! Tatăl tău viteaz e și va-nvinge,
Un lucru e de care-l tem, nu cúmva
Pe el să nu se poată-nvinge…

KIMON
      Cum?

EVA
Este-un îndemn stăruitor în suflet,
Copilul meu, - e dorul de mărire.
În cercu-i strâmt e frate cu păcatul,
Dar, încălzit de-al libertății sânge,
Virtute e de cetățean. Frumoase,
Mărețe fapte cheamă la viață,
Dar, prea-ntețit, în mama lui lovește,
Luptând cu ea, din doi pân’cade unul;
Când acest glas l-ar covârși pe dânsul
Și-ar fi în stare patria să-nșele,
L-aș blestema… Să ne rugăm, copile!
(Se apropie de templu, în vreme ce mulțimea crește în piață.)

PRIMUL DIN POPOR
N-aude omul nici o veste, parcă
Nici un dușman nu ne-ar mai sta în cale.

AL DOILEA DIN POPOR
Ș-aici acasă toți pică de somn;
Pesemne nimeni nu mai face planuri
La întruparea cărora să-și deie
Plămânii săi, poporul suveran;
Din zori tot bat pe-aici necontenit.
Și nu-i un om să-mi cumpere azi votul.

PRIMUL DEMAGOG
Ce-i de făcut? Urâtul ne omoară.

AL TREILEA DIN POPOR
Zău, n-ar strica o mică-ncurcătură.
(Eva a aprins focul din fața altarului și, spălându-și mâinile, s-a pregătit pentru aducerea jertfei. Sclavele încep un imn care se întrețese în cursul scenei. Piața s-a umplut de cetățeni și popor; doi demagogi luptă pentru tribună.)

PRIMUL DEMAGOG
În lături! Fugi! E locul meu aici.
De nu vorbesc, e patria-n pericol.
(Mulțimeat urlă; aprobare.)

AL DOILEA DEMAGOG
Primejdie-i dacă vorbești! În lături!
(Poporul râde și aplaudă.)

PRIMUL DEMAGOG
Tu n-ai misiți să-ți cumpere gâtlejul.
Mi-e strâns de jale glasul, cetățeni,
Căci inima cea nobilă o doare
Văzând cum cade uriașu-n praf.
Pe-un mare om dăm jos în fața voastră
Din carul de triumf…

AL DOILEA DEMAGOG
      Începe bine
Canalia, împodobește mielul
Și-apoi l-aduce jertfă.

PRIMUL DEMAGOG
      La o parte!

DIN MULȚIME
Ce-i, fraților, de ce-ascultăm batjocuri?
(Îl îmbrâncesc pe-al doilea demagog.)

PRIMUL DEMAGOG
Oricât mă doare inima, vorbesc,
Căci eu pe tine, glorios popor,
Te prețuiesc chiar mai presus decât
Pe comandantul tău.

AL DOILEA DEMAGOG
      Pe-acești flămânzi
Cu sufletu-n arândă, care-așteaptă
Ca niște câini să cadă fărmitura
De la stăpân?… Netrebnice, nu pot
De gustul tău să tac din gură.

DIN POPOR
      Jos!
E vânzător și el! Nu-l mai lăsați!
(Îl îmbrâncesc și mai tare. Eva jertfește pe altar tămâie și doi porumbei.)

EVA
Ah, Afrodita, fumul jertfei mele
Primește-l tu și-ascultă-mi rugăciunea,
Nu lauri verzi cer frunții lui de soț,
Ci împăcarea blândă-a căsniciei.
(Eros, zâmbind, apare în fumul de jertfă, charidele îl înconjură și aruncă trandafiri asupra lui. Tot grupul e în pioasă rugăciune.)

SCLAVELE
Ascultă-ne-o!

EROS
      Ai binecuvântarea
Curatei inimi.

CHARIDELE
      Să fie cu tine
Paza Charidelor!

SCLAVELE
      Lăudată fii!

PRIMUL DEMAGOG
Iubit popor, acuz pe Miltiade,
Ca vânzător de țară.

AL DOILEA DEMAGOG
      Minte! Minte!
Nu-l ascultați, de nu vreți să v-ajungă
Batjocura mustrărilor târzii!

PRIMUL DIN POPOR
Mișelule! Coboară-te de-acolo!
(Îl împing în mulțime.)

PRIMUL DEMAGOG
E floarea tinerimii-n mâna lui;
C-o lovitură Lemnos a cuprins
Și-acuma stă la Paros. L-au plătit!

AL TREILEA DIN POPOR
Moarte lui!

PRIMUL CETĂȚEAN (Poporului)
      Strigați, ori dacă nu
Cărați-vă din solda mea degrabă!

EVA (Ridicându-se)
Ce larmă-aud! Vin, dragă, să vedem!

KIMON
Pe-un trădător îl judecă.

EVA
      Mi-e frică,
De câte ori asupra celor mari
Văd judecata vulgului flămând.
Când strălucirea cade în noroi,
Cei întinați o văd cu bucurie,
Parc-ar vedea îndreptățirea lor.

AL DOILEA DIN POPOR
Sunt răgușit și-aș vrea să strig, stăpâne!

AL DOILEA CETĂȚEAN
Aici să ai gâtlejul uns din gros!

AL DOILEA DIN POPOR
Si ce să zic?

AL DOILEA CETĂȚEAN
      Tu strigă: moarte lui!

DIN POPOR
Să moară! Moarte!

EVA
      Despre cine-i vorba?

AL DOILEA DEMAGOG (Pășind spre Eva)
De-acel ce e c-un cap mai mare ca
Tovarășii ce nu pot să i-o ierte!

EVA
E Miltiade! Zeilor puternici!
Și tu? Și tu, bătrâne Crispos, strigi,
Când dintre sclavi el te-a scăpat?

CRISPOS
      Vai, doamnă,
Iertare-ți cer! Dar astăzi dintre noi
Se duce unul! Trei copii îmi ține
Acel ce-acum îmi poruncește votul.

EVA
Vai, Crispos, soarta-n praf cum te târăște…
Deși te iert, când spui că ești flămând.
Dar Thersites, și tu, și voi cu toții
Ce dormitați în plin și-n bunătăți,
Căci soțul meu a alungat dușmanii
De pe la porți? Nerecunoscători…

THERSITES
Da, doamna mea, deși ne cade greu,
Ce-i de făcut? Așa e astăzi valul.
Cine să-și pună-n cumpănă averea,
Ca să nu-nfrunte volbura?

PRIMUL DEMAGOG
      Vă spun
Să știți cu toți ce-a hotărât poporul!
(Lucifer, luptător, cu fața îngrozită, vine fugind.)

LUCIFER
Vestesc pierzarea! E la porți dușmanul.

PRIMUL DEMAGOG
Nu-i cu putință! Căpitanul nostru
Învingător nu stă-mpotriva lui?

LUCIFER
Chiar dânsul e dușmanul. I s-a spus
Ce fierbeți voi, în inimă mânia
S-a răscolit și până ce vorbiți
El vine-aici cu sabie și foc.

AL DOILEA DEMAGOG
Mișeilor, vedeți ce ne-ați adus!

DIN POPOR
Să-l omorâm, trăiască comandantul!
E vai de noi, fugiți care-ncotro!
Tot s-a sfârșit.

PRIMUL DEMAGOG
      Nu! Nu! Să ne-nchinăm,
Veniți la porți!

EVA
      Ah, zeilor, a fost
Atât de crudă judecata care
Voia să-mi piardă soțul, dar acum
Răscumpărarea, simt, e mai amară.

PRIMUL DIN POPOR
Să-i prindem noi nevasta. De ne-atinge
Orașul, ea să moară și copilul.

EVA
Eu, soțul meu, cu drag mor, dar copilul
Blestemul țării nu vreau să-l ajungă.

KIMON
Pe mine, mamă, nu mă teme; vino,
De orice rău ne apără altarul.
(Se urcă spre templu dinaintea grupului care-i urmărește; două nimfe coboară asupra lor ghirlande de trandafiri, în fața mulțimii care se retrage. De afară se aud trâmbiți, poporul, văicărindu-se, se retrage. Nimfele dispar.)

LUCIFER (Râde frecându-și mâinile.)
Ce glumă bună! Mintea să petreacă,
Să râdă-atunci când inimi se zdrobesc…
(Întorcându-se spre altar.)
Numai frumosu-acesta, pururi tânăr,
De n-ar fi-n veci să mă neliniștească!
În preajma lui fiori de gheață simt
Și mi-e străină lumea lui, în care
Chiar trupul gol nevinovat apare,
Păcatul - sfânt, în vreme ce ursita
Cu trandafiri măreț încununată
Și cu sărutul dulce-al simplității
Îmbată mintea! Unde mai întârzii
Tu, lumea mea de chin și îndoială,
Ca să împrăștii tremurul de vise
Ce-n lupta lui pe omul care cade
De-atâtea ori îl întărește iarăși?
Dar să vedem atunci când moartea neagră
Cu groaza ei va coborâ-ntre voi:
Nu s-o sfârși neputincios și searbăd
Ăst joc pitic de umbre urâcioase?
(Adam, ca Miltiade, e condus rănit în fruntea ostașilor. Înaintea lui, demagogii și poporul cerșind iertare.)

DIN POPOR
Iertare! Să trăiască comandantul!

ADAM
Voi, ce-ați greșit, de cereți mila mea,
Ce poate da cel slab celui puternic?
Dar unde-mi sunt nevasta și copilul?
De ce nu vin? Doar n-au pățit nimic?

EVA
De ce mai vii? De ce, o, Miltiade,
Întoarcerea, când nici nevestei tale
În stare nu-i să-i facă-o bucurie?
Ajută-mă, copilul meu… Eu cad…
Nici nume bun nu-ți lasă tatăl tău.

ADAM
Nu înțeleg… Poporul cere milă,
Tu blestemi, iar eu sânger pentru țară.

EVA
E rana mea și-a patriei mai mare!
De ce te-ntorci în fruntea oștii? Spune!

ADAM
Se cade doar să mă-nsoțească ei!
Eu m-am întors, căci rana nu mă lasă
Pe mai departe-n slujba ce purtam.
În mâna lor, la cei ce m-au trimis,
În fața lor, poporul suveran,
Eu azi repun puterea ce-am avut.
Rămas bun, deci, tovarăși dragi, vă las…
Voi scump plătirăți pacea vetrei voastre…
Iar spada mea acum, Athene Pallas,
Sfințită-o pun lângă altarul tău.
(E condus pe treptele altarului. Ostașii i se împrăștie.)

EVA (Aruncându-se de gâtul bărbatului.)
A, Miltiade! Cea mai fericită-i
Nevasta ta! Ce bun ești tu și mare -
Copilul vezi cum seamănă cu tine,
Ce mare-i și frumos…

ADAM
      Iubiții mei!

KIMON
Știam eu doar că ce va face tata
Va face bine!

EVA
      Nu mă rușina!
De la-nceput eu trebuia să știu…

ADAM
Atârnă-mi spada, dragul meu copil!

KIMON (Atârnând spada.)
Primește scumpă spada mea, zeiță,
Pân’ voi veni o dată să ți-o cer!

EVA
Eu dau tămâie jertfei indoite;
Privește, Pallas, tu, din cer, la noi!
(Jertfește tămâie.)

PRIMUL DEMAGOG
Nu spuneam drept că-i trădător? Vândut
Lui Darie! Cu rana se preface,
Căci nu mai vrea să lupte-n contra lui.

DIN POPOR
Să moară deci!

ADAM
      Ce larmă-aud afară?

EVA
Vai, Miltiade, ce cuvânt grozav:
Din nou îți zice lumea trădător!

ADAM
Cuvânt de râs… Eu trădătorul, eu,
Biruitorul de la Marathon?

EVA
      Așa e!
De lume rea ai dat, venind acasă!

PRIMUL DEMAGOG
Ce-ntârziați? Să-l prindem!
(Lumea se-mbulzește spre templu, printre oameni aflându-se și Lucifer.)

EVA
      Miltiade!
Lângă altar e adăpost, aice stai!
De ce-ai trimis la vatră luptătorii
Si n-ai dat foc acestui cuib de rele?
E vrednică de lanț spurcata gloată
Ce simte că ești Domnul ei născut,
Că te ridici asupra tuturora,
Și te răpun cuprinși de-un gând, mișeii;
Să nu-ngenunche la genunchii tăi.

PRIMUL DEMAGOG
Ați auzit cum glăsuie nevasta
Unui vândut?

EVA
      Femeia are dreptul,
Chiar vinovat bărbatul ei fiindu-i,
Să-l apere! Dar el e fără vină;
Vrăjmașii lui sunt putrezi de păcate.

PRIMUL DEMAGOG
Mărit popor, cum poți tu să te lași
Astfel spurcat?

PRIMUL DIN POPOR
      Dar, dacă-i pe dreptate?

PRIMUL CETĂȚEAN
Sunt bănuiți acei ce țin cu ei.
Mișei! Strigați! De nu, crăpați de foame!

DIN POPOR
Să moară, deci!

ADAM
      Acoperă copilul,
Nu vreau să-mi vadă sângele. Și pleacă,
Să nu te-atingă fulgerul ce cade!
Să mor eu singur, cum să mai trăiesc,
Când văd cât de nătângă-i libertatea,
Cărei o viață-ntreagă i-am jertfit!

PRIMUL DEMAGOG
Ce vă-ndoiți?

DIN POPOR
      Să moară! Moarte lui!

ADAM
Nu blestem eu norodul nevoiaș,
Nu-i vinovat, e firea lui de-așa:
Necazul slugă să-l pecetluiască,
Din rob s-ajungă-unealtă-nsângerată
În mâini la câțiva trufași răzvrătiți…
Dar mai nebun ca toți am fost eu însumi,
Crezând că-aici e dor de libertate!

LUCIFER (Aparte.)
Tu ți-ai cântat troparul de-ngropare
Ce-i potrivit atâtor mari morminte!

ADAM
Ei, haidem, deci! Căci nu mai vreau altarul
Să m-apere!
(Coboară treptele, lăsând cu blândețe pe Eva în brațele sclavelor.)
      Ei, iată-mă! Sunt gata!

AL DOILEA DEMAGOG
Te apără, nimic nu e pierdut!

ADAM
M-ar arde rana, când aș încerca
O apărare.

AL DOILEA DEMAGOG
      Fă-o! Doar poporul,
O clipă nu-i de când era-n țărână.

ADAM
Tocmai de-aceea totul s-a sfârșit,
Rușinea ei mulțimea nu și-o iartă.

LUCIFER
Te-ai luminat, acum? Ce zici?

ADAM
      Deplin!

LUCIFER
Pricepi acum că vulgului neghiob
Mai darnic domn i-ai fost ca dânsul ție?

ADAM
Se poate; dar prăpăd sunt amândouă!
Alt nume e, ursita e aceeași,
Și-i gând zadarnic să te lupți cu ea.
Nici nu mai vreau! Ș-apoi, de ce, de ce
S-ar înălta un suflet către cer?
Trăiască-și sie-și căutând beția
Cu care umple traiul măsurat,
Și beat apoi să șchioapete spre Hades!
Da, du-mă iar, din nou mă du, Lucífer,
Vreau să privesc râzând virtutea altor
Și ruda lor, pierzându-mă-n desfrâu.
Iar tu, femeie, care parcă-odată
M-ai fermecat într-un lăcaș de frunze,
Demult… demult… tu esti nebună dacă
Din fiul meu vei crește cetățean.
Nebună ești, cu drept te râde fata,
Sulemenita nopții din bordel,
Ce-așteaptă vin pe buze și săruturi…
Te bucură și cântă… râzi virtutea!
La eșafod acuma, drept pedeapsă
Nu că păcat am săvârșit vreodată,
Ci că-o idee mare m-a-ncălzit!
(Între timp este adus un butuc, lângă el stă Lucifer cu securea, Adam își pleacă fruntea.)

PRIMUL DEMAGOG
Să-l omorâți! Trăiască patria!

LUCIFER (Șoptind.)
Ce bun-rămas frumos e, scumpe Domn!
Nu ți-e ciudată alintarea asta
A morții reci? Nu-ți cam zburlește părul?

EVA
Ah, Pallas, ruga nu mi-ai ascultat!
(Din templu coboară spre Adam îngerul morții, un tânâr cu fața blândă, purtând în mână o faclă întoarsă și o cunună.)

ADAM
Te-a ascultat! Cu tine fie cerul!
Azi, Lucia, mi-e inima-mpăcată!

LUCIFER
Blestem asupră-ți, lume de iluzii,
Iar mi-ai stricat cea mai frumoasă clipă!

EVA
Fii blestemat, popor de slugi! Prostește,
Cu mână rea tu mi-ai strivit norocul
Și floarea lui plăpândă a murit,
Iar libertatea, știu, nu va putea
Nicicând să-ți fie ție-atât de dulce,
Pe cât de-amară mie ea mi-a fost!

▲ Începutul paginii.