Tragedia Omului/Tabloul IV - În Egipt

 

(În Egipt. Peristilul unui palat. Adam ca faraon tânăr, pe tron. Lucifer, ministrul lui. La distanță, gardă strălucitoare. În fund sclavii muncesc la ridicarea unei piramide, sub supravegherea zbirilor care țin ordinea cu biciul. Zi limpede.)

LUCIFER
Mărite Domn, norodul îngrijat,
Ce fericit s-ar stinge pentru tine,
Se-ntreabă azi ce taină-ți întristează
Slăvitul chip pe tronul tău de aur.
De ce jertfești al zilei dulce farmec,
Al nopților molatec joc de vise,
Și nu lași grija planurilor tale
Pe umerii de sclav, cum se cuvine?
Când ale tale sunt pe lumea asta
Întreagă slava, cinstea și domnia
Și desfătarea omului supusă.
Stăpâne-ți zic comori din țări o mie
Și florile potirul ți-l deschid
Și roada lor bogată ți-o aduc…
Oftatul dulce ție ți-l trimite
Plăpândul sân a sute de fecioare,
Chipul bălai cu ochi rătăcitori,
Pierduți, duioși, o blândă arătare
Și oacheșa cu buza încleștată,
Cu patima păgână-n ochi aprinsă
Sunt ale tale…-n ochii tăi li-e soarta
Și simt și cred că-și împlinesc chemarea
Vreo două clipe-odată-nseninându-ți…

ADAM
În pieptul meu nu le găsesc răspunsul,
De silă-mi vin, o poruncită dare…
Nu brațul meu, nu lupta mea le-aduce.
Dar opera aceasta ce se-nalță
Socot acum că va deschide calea
Măririi mele, gloriei eterne…
I-a proslăvi și firea măiestria
Și mii de ani îmi vor purta cuvântul!
Azi omul e ca Domnul mai puternic.

LUCIFER
Și totuși, astăzi inima nu-ți spune
Că acest gând te fericește, Doamne?

ADAM
În inimă? Nemărginit mi-e golul,
Dar taina mea norodul să n-o știe -
Nu m-ar slăvi în clipa când m-ar plânge.

LUCIFER
Dar dac-odat’ vei înțelege însuți
Că gloria-i un joc deșert, de-o clipă?

ADAM
Nu cred!

LUCIFER
      Dar dacă?

ADAM
      - Atunci m-aș prăpădi,
Blestemul meu lăsându-l moștenire.

LUCIFER
Va fi așa, dar tu nu vei muri:
Începi din nou cu vechea ta ispravă.
(Pe unul din sclavii care muncesc, supraveghetorii îl bat așa de mult, încât acesta, văicărindu-se și urmărit de zbiri, fuge până înaintea tronului, unde se prăbușește.)

SCLAVUL
Ajută-mi, Doamne!
(Dintre muncitori se smulge Eva, nevasta sclavului, și cu un țipăt îndurerat se apleacă asupra bărbatului ei.)

EVA
      Ruga ți-e-n zadar!
Durerii noastre el n-a fost părtaș.
Nu înțelege! Prea e slab oftatul
Și tronu-nalt! Pe mine să mă chemi!
Cu trupul meu te-acopăr eu, iubite!

ADAM
(Către slugile care năvălesc și vor să-l târască afară pe sclav cu nevasta lui.)
În lături, voi! Lăsați-l și plecați!
(Slugile pleacă.)
În inimă necunoscut fior
Mi-a străbătut. Femeia asta cine-i?
Ce-i farmecul ce sufletul mi-l leagă
De chipul ei căzut în praf? Răspunde!
(Se ridică)

LUCIFER
Mai smulgi un fir din tortul de paianjeni
Cu cari glumind te-a-mprejmuit stăpânul,
Să-ți vie-n minte soarta de omidă
Când încrezut ca flutur vrei să zbori.
Dar firu-acesta subțirel, e tare,
Tu l-ai văzut, mi-alunecă din mână,
Nu pot să-l rup…

ADAM (Coboară pe treptele tronului.)
      Nici să n-o faci! Nu vreau.
Mă doare, dar obida lui e dulce.

LUCIFER
Dar nu-i cu rost un rege,-un înțelept
Să-i fie sclav…

ADAM
      Deci, spune-mi ce să fac?

LUCIFER (Ironic.)
Tăgăduirea minții tale limpezi
Să-nfrunte taina firului ascuns,
Materia să râdă și puterea!

ADAM
Nu pot să râd, nici să tăgăduiesc.

EVA
Stai să-ți opresc șiroaiele de sânge,
Iubitul meu! Ți-e greu? Te doare? Spune-mi!

SCLAVUL
Mi-e grea viața, pătimirea scurtă…

EVA
A, nu! Atunci pân’ azi de ce-ai trăit,
Acum să mori, în ceasul întâlnirii?

SCLAVUL
La ce bun traiul omului sărac?
Să care pietre-n braț la piramidă,
Să dea urmaș de jug viitorimii
Ș-apoi să moară: mia pentru unul…

ADAM
A, Lucifer, ce grai înfricoșat.

LUCIFER
E aiurarea omului când moare.

ADAM
Dar, ce spune?

LUCIFER
      A, Faraon, ce-ți pasă?
În adevăr, pot zice, e-o minune
Că-n lume azi un sclav e mai puțin!

EVA
Tu pierzi un sclav, dar mie-o lume-mi moare…
De-acuma spune-mi cin’ mă va iubi?

SCLAVUL
Eu nu! Pe veci mă poți uita, femeie!
(Moare.)

ADAM
Te voi iubi eu! Duceți-l pe mort!
(Duc cadavrul.)
Sus, Doamna mea, pe tron cu mine-alături,
Tot astfel ești regina frumuseții,
Cum al puterii Domn sunt eu. Vreodată
Tot ne-ntâlneam…

EVA
      O știu, mărite Doamne!
Destinul meu e glasul gurii Tale.
Te-ascult! Te-ascult! Dar dă-mi răgaz o clipă
Ș-apoi supusă-ți împlinesc porunca.

ADAM
Las’ ăst cuvânt! Împărăția mea
Nicicând n-o trece marginea poruncii?

EVA
Greșești, acum porunca nu mă doare.
Dar, rogu-te, îngăduie-mi să plâng
Întâia clipă-a morții-acestui om!
Ce mort frumos, ce mort frumos e, Doamne!
(Se apleacă asupra mortului.)

ADAM
Frumos și mort. Ce-mpotrivire crudă.
Pornirii noastre pacea lui un râs e,
Încrederii, un zâmbet dureros.

LUCIFER
Un sclav fugit, vezi, nu te mai ascultă
Și zice-acum: de jugul tău nu-mi pasă.

ADAM
Cu pace morții. Viii cu norocul…
El nu mai simte lacrimile tale,
Iar eu nu pot fără surâsul tău.
(Îl duc pe mort. Adam o conduce pe Eva pe tron.)
Te-așează, deci, la dreapta mea, femeie!
Odihna, simt, la sânul tău e dulce.
(Vaier între muncitori. Eva tresare.)
Ce s-a-ntâmplat?

EVA
      Vai, nu-l auzi, stăpâne?
Poporul plânge.

ADAM
      Întâi acum aud.
Nu-i muzică frumoasă, s-o lăsăm.
Sărută-mă și uită lumea-ntreagă.
(Lui Lucifer.)
Tu amuțește vaierul de-afară!

LUCIFER
Nu pot! Nu pot! Îl are-n drept prostimea,
L-a moștenit cu jugul împreună!
(Din nou vaier prelung. Eva țipă. Adam se ridică.)

ADAM
Tu suferi greu, nici nu știam, femeie!
Cum să-ți ajut? Prin inima ta trece
Și-n creier simt ca fulgerul ăst vaier,
Ș-aud că lumea-mi strigă ajutor!

EVA
A, Faraon, zdrobește-mă, dar iartă-mi
Când strigătul poporului mă doare.
Eu bine știu că sclavă-ți sunt eternă
Și ca să-ți plac e ținta vieții mele,
Deci totul uit ce-n jurul meu se zbate:
Amar, mărire, vis… frumosul mort…
Ca să zâmbească buza mea-n văpaie.
Dar când ăst neam - un trup cu mii de brațe -
Se vaieră cu șalele zdrobite,
Eu, fata lui - sărmanul schingiuit -
În mine simt durerea lui întreagă.

ADAM
O simt și eu: - «o mie pentru unul…»
Așa zicea!

EVA
      Mărite Faraon!
Ești trist acum și eu te-am supărat,
Alungă-mă, ori, dacă poți, mă-nvață
Să asurzesc…

ADAM
      Mi-ai fost mai bun maestru,
Căci plânsul lor tu m-ai făcut s-aud,
Să nu-l mai vreau! De-acu-nainte-i slobod
Cel ce-a slugit… La ce e slava mea,
S-o simt, s-o văd de-a pururi înfrățită
Cu plângerea a mii și milioane,
Să plâng-o mie, unul să zâmbească,
Un frate bun al celor asupriți?
De mii de ori mai mare mi-e durerea!

LUCIFER
Prea te-nfierbânți; mulțimea, Faraoane,
E-un cal de ham bătut de legea firii
Să tragă-n șir la carul tuturora.
Alt rost nu are! Dă-i azi libertatea
Ce tu arunci, lui de câștig nu-i este,
Își va căuta ca mâine alt stăpân.
Ori socotești că-i apăsai grumazul
De găzduia în piept o constiință?

ADAM
De ce atunci se vaietă de parcă
O doare-amar că-i cer să mă slujească?

LUCIFER
O doare! Da! Deși nu știe ce,
Căci orice om râvnește stăpânirea.
Ăst simț e vechiul îndreptar al lumii
Ce-mpinge spre drapelul libertății
Mulțimile… Nu-i nicidecum frăția…
El se trezește vag ca presimțirea,
Se zbate făr-a fi o conștiință
Și-i sbiciuit de noutăți ce sunt
Tăgăduirea celor ce există,
Așa, văd eu, nădăjduiește vulgul
O întrupare visurilor sale.
Poporul, da, e o adâncă mare -
Nu orice rază-i trece printre valuri,
Adâncul ei rămâne-n întuneric…
Lucește-un val la suprafața apei,
Și valu-acum din întâmplare tu ești…

ADAM
De ce chiar eu?

LUCIFER
      Ori altul dintr-ai tăi
Ce, întrupând instinctul popular,
Ca un erou al sfintei libertăți,
Se va urca pe tronul tău de aur;
Pe când cei mulți nimic n-au să câștige,
Ei schimb-un nume, despotul rămâne.

ADAM
Ce uliță cu multe ascunzișuri
E mintea ta! Din ea nu pot să scap.

LUCIFER
Scăpare e! La câțiva muritori,
Ce-i vezi aici, tu dă-le jucării,
Un lanț le dă, sau, dacă vrei, inele,
Și zi-le lor: Pe voi v-am ridicat
Peste mulțime, voi să fiți aleșii.
Vor crede ei disprețuind poporul
Și vor tăcea când tu-i disprețuiești.

ADAM
Nu mă momi cu ispitiri deșerte!
Slugi nu mai vreau! Cu toți să fie liberi,
Tu spune-le… Le dă degrabă vestea,
Să-ntârziu cu părerea mea de rău.

LUCIFER (Aparte.)
Pe drumul tău de-ncredere, te du,
Și crezi că mergi, când te răpește valul…
(Pleacă.)

ADAM
Iar acest dâmb neisprăvit să steie,
Un hârb pe veci aducător aminte
Celor ce bat la porțile măririi -
Al slăbiciunii semn și al puterii…
(Afară - zgomot și veselie. Muncitorii se răzlețesc. Lucifer revine.)
Te bucură, prostime! Fără silă,
Ți s-a-nchinat mărirea…

EVA
      Dragul meu,
Împacă-te! Ce-i slava înghețată,
Ce ca un șarpe se târăște-aproape?

ADAM
Dar mare e!…

EVA
      Noi s-o uităm! Nu simți?
E plânsul mut! Seninul clipei noastre
Nu-l tulbură… Ce dor mai ai acum
La sânul meu când te-odihnești…

ADAM
      Femeie!
Cât de deșert și-ngust îți e hotarul,
Și poate chiar aceasta-i vraja care
Înlănțuie mândria de bărbat.
Puterea, vezi, iubește slăbiciunea,
Părintele, din fii, pe cel mai crud
Îl mângâie cu braț ocrotitor.

EVA
A, Faraon, cu grai nepriceput
Poate-am greșit, ori ți-am mărit urâtul!
E în zadar, nu sunt mai înțeleaptă:

ADAM
Nici nu dorí, frumoasa mea, să fii.
Căci minte am, în adevăr, destulă!
La sânul tău eu nu putere caut,
Mărire și știință mai puțin!
Le-nvăț din slova cărților aceste!
Vorbește tu, duios mlădie-ți glasul,
În inimă să-i simt cutremurarea,
Zi orice vrei… Vai, Doamne, cine-ntreabă
Ce cântă-n codru pasărea și totuși
În ciripit e-o presimțire dulce.
Tu floare fii, o nestemată scumpă,
Frumoasă, dragă, fără de folos…
(Lui Lucifer.)
Dar simt un dor, mă smulge din beție,
Poate-i nebun, te rog ascultă-l însă.
Peste plinirea veacurilor lasă
Cutezător s-arunc o dată ochii,
Să-mi văd povestea…

LUCIFER
      Pân’ vă sărutați,
Tu n-ai simțit un vânt ușor și cald
Ce-n zbor atinge fața ta și fuge?
Un fir de praf în urma lui rămâne
Și crește-un an cât negru e sub unghie,
Un veac apoi de-un cot, de doi îl face…
O mie-ngroapă piramida ta
Și numele ți-l năruie țărâna.
Se tânguiesc șacalii pe alee
Și cerșetorii năpădesc pustia…
(Tot ce spune Lucifer devine vizibil.)
Și tot ce vezi nu săvârșește-un vifor
Cu groaza lui de tremur și pierzare…
– O adiere caldă și ușoară.

ADAM
Ce chip grozav!

LUCIFER (Ironic.)
      Dar duhu-ți piere numai,
Trupul rămâne múmie, minunea
Băieților și fetelor de școală,
Și spală vremea de pe fața ștearsă
Un semn ce-arată: slugă-ai fost sau Domn…
(Lovește cu piciorul o mumie care se ivise lângă tron și de lovitură se rostogolește pe trepte.)

ADAM (Sărind în sus.)
Te du și piei, vedenie din iad!
Tu, gând nebun de slavă și domnie…
Ș-acum aud: - «o mie pentru unul».
Vreau miilor să le câștig un rost
În altă țară, reazim libertății.
Să piară insul, cei mulți să trăiască
Și sănătos întregul să rămâie!

EVA
Mă lași acum, iubirea ta o lași?

ADAM
Te las! Te las! Și tronul las și totul…
Pe alte căi pornesc spre-o țintă nouă!
Prea multă vreme scumpă am pierdut
Pe lăturalnice cărări, Lucífer!
(Pleacă trăgând spada.)

EVA
Când înșelat în multele speranțe
Vei reveni, te-așteaptă sânu-mi, Doamne!

ADAM
A! Da! Eu simt că-n drumul meu, odată,
Te voi vedea din nou, dar primenită!
Vom fi la fel, și brațul când m-o strânge
Va asculta iubirea, nu porunca!

LUCIFER
Încet! Încet! Ți-ajungi ținta curând!
Mai grabnic chiar decât o porți în gând!
Vei blestema nădejdea ce te minte,
Voi râde eu… Ei bine! Înainte!

▲ Începutul paginii.