Tremură rugul

 

Tremură rugul, că
Zboară-n el pasărea.
Sufletu-mi tremură,
Căci vii în mintea mea;
În minte-mi veniși,
Copilă micuță,
'N lumea iast' maré tu
[Ești] Cea mai mare mărgea.

E plină Dunărea,
Dór va sí esundă;
Și-n anima-mi abia
Încape patima.
Rosa, iubești-mă?
Io te iubesc de tot:
Tata, muma-ți nu pot
Se te-ame mai cu foc.

Când convenisem, știu
Că sincer me iubiái.
Era caldul verii atunci,
Acuma iarna grea-i.
De nu mă mai ami, te
Binecuvântă dieu;
Mii de ori însă, de
Mai sunt amatul tău.