Un vis, 2

 

După Lermontov

La Daghestan, în valea cea pustie,
Rănit la piept, zăceam în nemișcare:
Bătea în flăcări rana încă vie,
Și sîngele zbucnea în picuri rare...

Zăceam însetoșat; nesimțitoare
Stau stîncile pleșuve-n jurul meu,
Și scînteia în arșița de soare
Nisipul galben. Eu dormeam mereu...

Visam că-n țara mea e sărbătoare,
Vedeam saloane strălucite, pline
De musafiri voioși; și, zîmbitoare,
Femei frumoase se gîndeau la mine...

Doar una sta-ntr-un colț uitat de lume,
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă;
N-o atrăgeau pe ea nici danț, nici glume,
Ea urmărea un vis cu multă teamă:

Departe-n vale un rănit zărea
Și-i cunoștea atît de bine chipul !
În agonie rana tresărea
Și-un val de sînge înroșea nisipul...