Valea de fier

 

Munți ridicați cu frunțile pe cer
Și-au scuturat râurile în valea de fier.
Au chelit stâncile, s-au rărit arăturile,
Pasările-au plecat, căutând pădurile.
Trăznetul alb a lovit pe cimpoier,
Pe cântărețul de sub bradul stingher.

Cu brațe de os, crengile spânzurători...
(Furnicile aleargă pe schelet cu îndârjire)
În harta vieții toți sunt de moarte știutori,
Numai strigoii mai gândesc la nemurire.

Noi ce viețuim visăm la o poartă
Țintirimul cu viermi ca o prună moartă.
Căci iată nici soarele cu pleoape tăiate
Nu coboară roșu spre eternitate.