Voi și noi

 

Voi, da, aveți argint și aur
Și pâinea cea mai albă-n mâni,
Voi doar sunteți stăpânitorii,
Și cine noi? Noi muncitorii;
Și păsul nostru? Cine-ntreabă
De vom peri noi azi sau mâni!

Voi mai aveți priviri trufașe
Ca să păziți ce ne-ați luat...
Privirea noastră umilită
Numai de brazdă e primită,
Și nici n-o ridicăm vr-odată
Să vad’-al vostru straiu bogat.

Dar nu știți voi ce spune țărna,
Când o privim muncind din greu;
Când noi ni-om ridică privirea,
Se va clăti atunci și firea
Și-atunci cu noi întreg pământul
Va fi — cu noi și Dumnezeu.

Și mai aveți voi și cuvinte
Mai multe ’n lume decât noi,
Ca să ne dați porunci sumețe
Să ascultăm de-a voastre fețe.
A noastră gură ni e mută
Mereu și ’n arșiță și ’n ploi.

Dar când vom spune noi o vorbă,
Va fi cel mai cumplit cuvânt,
Căci veacuri de mocnită ură
Vor geme ’n descleștata gură;
Și-atunci, stăpânitori, vai vouă
Că robi avut-ați pe pământ!