Deschide meniul principal
Închinare
de Heinrich Heine
Traducere de Ștefan Octavian Iosif

Din Romanțe și cîntece, 1901


Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos
Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos,
Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele...
O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele !

Odihna peste groapa iubirii înflorește,
Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește.
Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu:
Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu !

Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară,
Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară,
Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare
Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare !

Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute,
Și palide așteaptă în negură pierdute.
Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele,
Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele...

Și inima-mi șoptește că vremea va să vie,
Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie:
Îți va cădea în mînă această carte-odată,
Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată !

Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta
Și palidele slove cu jale vor căta
În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri,
Șopti-vor melancolic povești din alte vremuri...