Întâia mea iubire

 

Trecutu-i florărie-n care
Albina-i amintire,
Și mierea ce-mi aduce-n suflet
E-ntâia mea iubire.

Veniți numai, icoane scumpe
Din vremi de mult uitate!
În proza vecinică a zilei
Poetul greu se zbate...

Iubeam pe fata gazdei mele
Pe când umblam la școală;
Era o dragoste nebună
Și-atât de ideală!

Cum mă iubea! Ca fată mare,
Ea împărțea la masă,
Și eu aveam întotdeauna
Bucata cea aleasă.

Și șuncă-mi da când, de la școală,
Veneam flămând, spre seară,
Și alte bunătăți aduse
În taină din cămară.

Adesea străbăteam grădina
În nopțile cu lună:
Simțeam atâta fericire
Stând singuri împreună.

Sărbătorește, firea-ntreagă
Tăcea în noaptea-naltă,
Doar corul broaștelor, armonic,
Cânta devale-n baltă.

Ca în romane de iubire,
Ne-ndrăgosteam cu șoapte...
Și ce șopteam? „Cum bate luna!“
„Ah, ce frumoasă noapte!“...

S-a dus, de-a pururi, poate, vremea
Atât de fericită!
Și azi eu nu mai am pe lume
Nici șuncă, nici iubită...

(Pesta, iulie 1844)