Anna

 

Eu sunt Anna blestemata —
Spuneți, nu m-am înroșit ?
Dar rușinea, băsmăluța-mi
De mătasă,-am prăpădit.

Nu am țară — și nu-i este
Perna hoțului borfaș;
Nu am vatră părintească—
Crâșma este-al meu locaș.

Meseria mea e gazdă
De tâlhari, de oameni răi;
În lădunca mea am lucruri
Căpătate de la ei.

Și le cânt și salt cu dânșii,
Când le vine gust de joc;
Veseli hoților[ căci corbii
Și ei saltă tot pe loc!

Mulți frumoși băieți de gătu-mî
S-aninat și s-a sucit,
Dar în furculița naibei
Mai pe urmă-a-nțepenit.

De-oi muri și eu vreodată,
Toți de mine ș-or feri —
Viermilor voi fi de hrană.
Când prin șanțuri voi peri.

Și Țiganii 'nfiptă-n cange
Pe-o căruță m-or urca,
Și cu barca unui câine
La un loc m-or îngropa.

Vai! de tine biată mamă,
O să fie și mai prost,
Căci de sunt cum sunt, de vină
Numai, numai tu ai fost!

N-ai vroit să fii tu soacră
La flăcăul ce-am iubit,
Și vezi mamă - așa-i norocul —
Într-un ceas rău n-ai vroit!

(Szerencs, 9 iulie 1847)