Catîrul ce-și laudă nobilitatea
Catîrul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
Noblețea își lăuda,
Zicînd fără încetare
Că de o virtute mare
Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
Singură a biruit,
Și că l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
Domnul catîr socotea;
Și uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrși noblețea?
Cînd îi veni bătrînețea.
La rîșniță el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
El aminte și-a adus.
(Ed. 1832)
Atelajul eterogen - Boul și vițelul - Bursucul și vulpea - Castorul și alte lighioni - Catîrul ce-și laudă nobilitatea - Catîrul cu clopoței - Cîinele izgonit - Cîinele și cățelul - Cîinele și măgarul - Cometei anonsate pentru 13 iunie - Corbii și barza - Cucul - Dreptatea leului - Elefantul - Iepurele, ogarul și copoiul - Lișeța, rața și gîsca - Lupul moralist - Mielul murind - Mierla și bufnița - O profesiune de credință - Oglindele - Pisica sălbatică și tigrul - Privighitoarea și măgarul - Privighitoarea și păunul - Răspunsul cometei - Șarlatanul și bolnavul - Șoarecele și pisica - Toporul și pădurea - Uleul și găinile - Umbra lui Mircea - Ursul și lupul - Ursul și vulpea - Vulpea liberală - Vulpoiul predicător - Zugravul și portretul