Ciocoii vechi și noi/Mijlocul de a face foc fără să iasă fum

 

A doua zi, greaca se sculă foarte dimineață și își făcu toaleta cu îngrijire mult mai mare decât în celelalte zile; după aceea ea chemă pe țigancă și-i porunci să aducă două cafele, două dulcețe, un ciubuc și o narghelea. Chemă apoi pe Păturică și, după ce rămase cu dânsul, îi făcu semn să șadă lângă dânsa pe sofa.

Păturică, deși dorea de mult timp să ajungă aci, deși în calitatea sa de om cu multă minte înțelegea pricina care o silea să devie atât de blândă cu dânsul, nu primi totuși să șadă.

— Ci șezi, Dinicule dragă, îi repetă greaca cu grație.

— Vai de mine, cuconiță, cum aș putea să șed lângă milostiva mea stăpână?

— Tu mi-ai dat să înțeleg că dorești foarte mult de casa mea. Mi-am împlinit datoria și nimic mai mult. Așa este, dar o slujbă ca aceasta cată să fie răsplătită și eu voi să te răsplătesc; vino dar să luăm dulceață și cafea împreună.

— Nu cutez, milostivo. Greaca, văzând rezistența ciocoiului, se ridică după sofa și, după ce dete o aruncătură de ochi la fereastră, îl luă de mână, îl puse lângă dânsa și, ca să-i insufle mai mult curajul, îi dete cu propria ei mână dulceața și cafeaua.

În timpul cât ținu băutul cafelei, greaca examină cu mult interes trăsăturile feței lui Păturică și rămase foarte mulțumită, căci, fie zis între noi, băiatul nu era de loc urât. După ce dar se gândi puțin, fața ei luă un aer dulce și amoros.

Ce se va fi petrecut în inima ei în acele momente, nu știm; judecând însă după cele dinafară, am putea zice numai că inima ei nu era stăpânită în acel minut de amor, ci mai cu seamă de temerea de fi respinsă, dacă cumva din nenorocire pasiunea ei n-ar fi intrat în planurile ambițioase ale ciocoiului.

În fine se sculă de pe sofa plină de tulburare și, ieșind din cameră, zise mai întâi câteva cuvinte servitoarei sale credincioase; apoi se întoarse ținând în mâini o sticlă cu anason de Chio din care bea numai postelnicul și un taler plin cu alune prăjite.

“Să vedem zice ea în sine va putea el să-și păstreze acest cumpăt sfieț și rece, când această băutură va arunca tulburarea în mințile și în simțurile lui?” Și punându-se iarăși pe sofa, într-o pozițiune voluptoasă, turnă licoarea de foc cu mâna ei cea albă și o prezentă cu grație lui Păturică.

— Ține zise ea bea acest spirt în sănătatea mea!

Dinu luă paharul și zise:

— În sănătatea cucoanei Duduca, cea mai frumoasă din toate femeile Bucureștiului.

— Astea sunt lingușiri, ștrengarule! răspunse greaca luând o pozițiune și mai invitătoare.

— Nu, nicidecum; ba încă dacă voiești să spun adevărul, ești mai frumoasă decât Afrodita din mitologie.

— Greaca turnă încă un pahar și, sorbind puțin dintr-însul, îl dete lui Păturică cu mâna tremurândă.

Ciocoiul, bând și acest pahar, simți un foc strecurându-se prin tot trupul său și o tulburare voluptoasă îi cuprinse mințile; el privi pe Duduca cu o sete de amor nedescriptibilă. Atunci greaca, văzându-se sigură de triumf, dete glasului său o intonație și mai dulce și, privind pe Dinu cu ochi galeși, îl întrebă:

— Ia spune-mi, Dinicule dragă, ai iubit tu vreo femeie pân acum?

— Pe nici una, frumoasa mea stăpână.

— Nu mă-nșeli oare?

— Nu, zău, nicidecum.

— Știi tu că eu de mult te iubesc și nu cutezam să-ți spun, căci mă temeam să nu fii vreun berbant; dar fapta ta de astă-noapte, dragostea și credința despre care mi-ai dat dovadă m-au făcut să-mi iau hotărârea... Vino dar, dragă, în brațele mele! Nu te sfii, Dinule; eu te iubesc, căci ești tânăr și frumos, ești plin de foc și de mândrețe.

Apoi, lăsând să iasă din adâncul pieptului ei un suspin înfocat, se aruncă în brațele ciocoiului și-l strânse cu ardoare pe sânul ei. Gurile lor se lipiră; ochii lor, jumătate închiși de delirul pasiunii, clipeau din când în când cu scântei de amor și voluptate... Erau beți de fercire!...

Două ore în urma acestei scene de desfrânată și urâcioasă trădare, Dinu Păturică putea să se laude că a învățat pe dinafară alfabetul norocului. Greaca asemenea dobândise un complice cu care să poată mânca în siguranță starea postelniclui. Numai postelnicul, sărmanul! el culegea în acele momente roadele oarbei sale încrederi.

▲ Începutul paginii.