Datinile și credințele poporului român/Potopul

←Pacatul

Datinile și credințele poporului român de Elena Niculiță-Voronca Potopul

Altă versiune despre facerea lumei→

§ 1. a) De cînd e corabia. De cînd e rachiul

Oamenii se făcuse foarte răi și Dumnezeu a pus gînd să-i prăpădească. Noe era încă un ficior de-a lui Adam. Dumnezeu i-a dat în vis să facă o corabie, la care lucrase de era mai gata. Dracul știa că se face corabie, dar nu știa unde. Merge la femeia lui Noe s-o întrebe ce lucrează și unde lucrează barbatul său și-i aduce un șip de rachiu. Ea îl întreabă, dar Noe nu vrea să spuie, că așa i-a zis Dumnezeu. A doua zi dracul aduce mai mult rachiu și spune să-i deie și lui Noe. El s-a cam amețit, dar tot n-a spus. Tocmai a treia zi s-a îmbatat bine; atunci a spus ce lucrează și-a spus anume locul unde, în pădure. Dracul a mers acolo și-a făcut corabia bucăți. Cînd a mers Noe a doua zi ș-a văzut, a început a plînge. Atunci Dumnezeu i-a zis: „Nu ți-am spus să nu te încrezi femeiei? Ia-te acu și mergi la copacul din care ai tăiat cel întăi lemn, plîngi și citește la rugăciuni și păn’ nu-i găti, să nu te scoli.” Așa a făcut. A plîns și-a cetit și, cînd s-a sculat, corabia era gata; dracul a trebuit s-o facă la loc, întocmai precum a fost.

(în o altă versiune să spune că Dumnezeu, zicînd lui Noe să-și aducă aminte din care lemn a început, el a mers la acel lemn și, bătînd cu toporul, a zis: „îmi pare că dintr-aista.” Iar apoi, mergînd la corabie, a găsit-o pusă toată la loc; îi mai lipseau pe la mărgini niște cîrlige, pe care el le-a atins cu toporul și îndată s-au lipit.)

b) Călinul

Călinul e făcut din sîngele lui Noe. El s-a tăiat la deget pe cînd lucra corabia și, curgînd jos sînge, s-a făcut călinul.

c) Boul ce vorbea

Cînd a venit potopul, Noe a lăsat pe femeia lui, pentru că l-a fost înșelat; a luat altă păreche de oameni și a luat de toate vietățile și dobitoacele de sămînță. Era și un bou, că vorbea, și i-a zis Noe: „Vină și tu cu noi.” Dară el n-a vrut; a zis că va înota singur patruzeci de zile. Și-ar fi scăpat, dar i s-au pus paserile ceriului pe coarne și l-au înecat.

d) De cînd sînt șoarecii, mîțile, oamenii pleșuvi

Dracul nu mai putea de ciudă că corabia plutește și că în ea sînt oameni și de toate și că tot s-a împlinit voia lui Dumnezeu. Ia și se face șoarece și prinde a borti corabia, că doar o va îneca. Atunci Dumnezeu - alții zic că Maica Domnului - a aruncat o mănușă și s-a făcut mîță, de a mîncat șoarecul. Noe, cînd a văzut că amu începe a întra apă, de spaimă s-a apucat cu mîna de părul din frunte și-a smuls un șomultoc, de a astupat borta corăbiei. De atunci a rămas că barbații sînt pleșuvi.

e) De ce are hulubul picioarele roșii? De ce mănîncă corbul hoit?

Noe a trimis pe corb să vadă de nu-i pămînt. Corbul a mers și-a văzut un hoit și s-a pus la mîncat. Așteaptă, așteaptă Noe, corbul nu vine. Ia și trimete un hulub. Merge hulubul și se pune pe stîrv și și-a tăvălit picioarele cu sînge - de atunci au hulubii picioarele roșii - și-l întreabă pe corb de ce nu vine, că stăpînul lor așteaptă? „Spune-i, zice corbul, că nu m-ai găsit.” Dar hulubul a mers ș-a spus așa cum a văzut, ba încă a luat și o ramură în cioc de i-a dus. Noe, de ciudă, l-a blăstămat pe corb ca tot hoit să mănînce și chiar așa e.

f) Noi

Cînd a văzut Noe că este pămînt, a poposit și a făcut altă lume nouă și noi de aceea ne zicem: „Noi”, de la „Noe”, că sîntem oameni noi.

Ioan Pisarciuc, Roșa

§ 2. De cînd e toaca. Altă versiune despre corabie

Dumnezeu a dat în vis lui Noe ca să facă corabie și să ia de toate legumiile^[1] păreche, că are să prăpădească lumea, are să deie potop. Noe a lucrat nouă ani de zile la corabie, că numai oleacă mai avea și era gata. Dar Iuda (dracul) nu știa ce face Noe; s-a apucat ș-a făcut rachiu - atuncea l-a făcut întăi - ș-a mers la femeia lui Noe, zicînd că-i niște apă, niște zamă de sacară, să-i dea lui Noe să bea și să-l întrebe la ce face el lucrul acela. Femeia a luat rachiul și, cînd a venit Noe seara acasă, i-a dat un păhăruț. Lui i s-a făcut a mînca și a mîncat. „Mai dă-mi unul!” A mai băut și i-a venit chef, gust de vorbă. Atunci ea l-a întrebat, iar el i-a spus că Dumnezeu i-a poruncit că are să fie potop și are să înece toată lumea, numai atîta va rămînea cît va lua el în corabie. Femeia s-a dus și-a spus diavolului. Cînd merge Noe a doua zi în pădure, găsește corabia sfarmată. Să pune jos și plînge, și plînge, căci amu știa că vremea se apropie. Vine îngerul la dînsul: „Ce plîngi, Noe?” Iaca cum și iaca cum, „Știi din care lemn ai început-o întăi?” „Știu.” „Ia și fă o scîndurică și două ciocanașe și te du pe rădăcina ceea și toacă.” El a făcut așa și, cînd a prins a toca, toate lemnișoarele au început a se rădica și a se pune unul lîngă altul repede, pînă s-a făcut corabia gata la loc. Și de atunci e toaca. Amu dracul vede că n-are ce face, merge și zice femeiei: „Tu să nu te duci în corabie, pînă nu m-a pomeni pe mine!” Pînă ce-a venit ziua ceea, Noe a chemat toate legumiile păreche, toată legumia: că șerpe, că pasere, că vită - toate au venit ș-a chemat și pe femeia lui: „Vină mai degrabă, că iată amuși începe!” Ea nu vinea. „Vină, îți zic, că iată te îneci!” Ea tot nu vinea. „Da ce dracu, zice Noe, că nu mai vii?” Atunci ea a întrat, da dracul: țup și el după dînsa, că l-a fost chemat. Acolo s-a făcut șoarec ș-a făcut o bortă să între apă. însă șerpele a pus coada și-a oprit apa. Un om avea o mîță, i-a dat drumul și-a mîncat șoarecul și așa a scapat Noe cu corabia.

Grigorașciuc, Mahala

§ 3. Greșala lui Noe

Noe a greșit lui Dumnezeu, că, după ce i-a murit femeia, a luat pe fata sa. Dumnezeu l-a certat de ce n-a luat pe fata altuia, să nu se ia neamuri, dar fiindcă el n-a știut că nu se poate, Dumnezeu l-a iertat.

Iluță Moraraș, Roșa

§ 4. Originea prostituției

Noe a trăit 260 de ani și a avut 12 feciori și 13 fete. Toți feciorii lui Noe și fetele sale s-au luat unul cu altul, numai o fată a fost ramas. „Da eu ce-oi face?” a zis ea. „Tu-i sluji pe la celelalte”, a zis Noe. „Ba nu, a zis Dumnezeu, ea să fie pentru catane.” Și de atunci sînt prostituatele.

Ioan Pisarciuc, Roșa

1. în Mahala, un sat foarte mare, rom., lîngă Cernăuți, vietățile de tot felul să exprimă prin cuvîntul „leguniă”, „legumă”.