Mehrubé
de Dimitrie Bolintineanu

Ăsta e Bosforul d-unde s’aripează,
P-al lor car de roze fragedele zori,
Din a cărui undă și-a făcut mirază
Bolta azurată, aurind de flori.
Ale sale fiice sunt strălucitoare
Ca stelele d-aur rătăcind prin nori ;
Dulcea frumusețe este fugătoare,
Piere ca o rouă dupe dalbe flori.
Pe aici domnește blinda poezie
Ce din cupa-i d-aur varsă drăgălaș
Un prefum de roze și de ambrozie
Care-mbată dulce sufletul gingaș.

E-ora cînd tresare lina Propontide
Sub al aurelii tinerel sărut,
Scînteind la focul stelelor splendide
Semănate-n fundul cerului plăcut.
Colo se arată niște insolițe,
Strălucind la raza stelii lui Lial,
Asfel ca un negru cuib de alunițe
Care încunună sînul virginal.
Muntele Olimpul cu a lui cunună
De ninsori eterne se zărește-n fund ;
Albele-i cosițe strălucesc la lună,
Se răsfrîng pe sînul golfului profund.
Însă cadrul dulce, care ne răpește
Peste Propontide, se schimba-n Bosfor,
Arta cu natura acolo s-unește
Să formeze cadrul cel mai răpitor,
Căci Selim sultanul merge de primește
La giamia mare de la Top-hane
O fecioară jună ce îi dăruiește
Pe tot anul încă vechea valide.
Orișice lumină ce-n Bosfor se frînge
Își alungă forma ca un plop de foc ;
Iar cînd vîntul serii marea o restrînge,
Acești plopi de flacări se zdrobesc, se joc.
Peste fața mării, dalbe caicele,
C-odalisci cu văluri, trec și se deșir,
Ca acele vise dulci și tinerele
Ce lucesc în fundul unui suvenir.
Aerul răsună de strigări voioase.
Augusta mireasă trece... Vă-nclinați !
Ochii să nu vază grațiile frumoase !
Și să nu profane farmecii curați !

Soarele apune peste Propontide ;
Însă la suflarea valului cel lin,
Pare că se leagăn bolțile splendide,
Dulce poleite d-aur și rubin.
Unda, încrețită d-aurele line,
Scînteie sub brîul stelii purpurat,
Cu colori suave, magice, divine,
Ce încîntă ochii, inima îmbat.
Dar Selim se uită, din serai, pe mare
Unde-aruncă boabe de mărgăritar,
Ce, picînd, formează fără încetare
Mii de grațioase cercuri ce dispar.
Lîngă el se vede favorita nouă :
Capul ei pe mînă cade gînditor,
Ochii săi de flacări-noată-n dulce rouă ;
Un surîs aură chipu-i răpitor.
—"Șterge aste lacrămi, răsfățată floare
Ce-am cules din munții vechilor Carpați !”
La aceste vorbe alba plîngătoare
Către el înturnă ochii lăcrămați.
—"Strălucite doamne, lacrimile mele
Cură pentru țara d-unde m-ai răpit !..."
—"Daca pentru asta rîurează ele,
Șterge-le îndată, fermec înflorit !
Mehrubé ! Aruncă dulcea ta privire
P-al acestor unde fraged legiver !
Numai focul tînăr din a ta privire
Poate fi mai magic pe pămînt și-n cer !
 
Uită țara voastră unde nu-nflorește
Sicomorul verde ! Unde nu vedem
Alcovanul tînăr care răspîndește
În havuzu-mi d-aur apa care bem !"
—"Colo unde raza unui dulce soare
Peste stînci uscate nu s-a spulberat,
Unde ca fecioara într-o sărbătoare
Cu flori dulci de aur cîmpul s-a-mbrăcat ;
Unde limba dragă, tînără-amoroasă,
Sună ca suspinul vîntului ușor,
Prin dumbrava verde, fragedă, umbroasă,
Printre flori rîzînde, eu aș vrea să zbor !"
—"Dar sub ceru-ți rece, omul nu iubește,
Inima îngheață de al iernii vînt.
Dalba-ți frumusețe, care ne răpește,
Trece ca o floare lîngă un mormînt.
Împărțește-amoru-mi ! El e o comoară
Ce tot Răsăritul s-aibă ar voi !
Ai tu vro dorință ? Cine vei să moară ?
Cine să trăiască ? spune, și va fi !"
—"Colo unde limba dulce și-amoroasă
Sună ca suspinul vîntului ușor,
Prin dumbrava verde, fragedă, umbroasă,
Inima mea zboară la un alt amor !"
—"Dacă numai astă perlă albioară
Face-atîtea cercuri pe acest Bosfor,
Cîte nu ar face tînăra fecioară,
Ce în altă țară are alt amor !"
Unda se despică, geme cu turbare ;
Valurile albe cresc și se topesc ;
Niște late cercuri se răsfrîng pe mare
Și la focul lunii grațios lucesc.

(1855)