Sonet (Octavian Goga, 2)

 

Tu, tainică, curată Poezie,
Biserică cu porți neîncuiate,
Tu neamurile gândurilor toate
Cu drag le lași la pragul tău să vie.

Tot sufletul la poarta ta când bate,
Drumeț slăbit, puterile-și învie,
Își spovedește patimile ție,
Și ele-adorm de tine alinate.

Păcate vin sub bolta-ți milostivă,
Tu le asculți pe toate deopotrivă
Și le oprești neghina și amarul.

Dar tu rămâi de-a pururea senină,
Căci nu-i pribeag ce-n fața ta se-nchină
C-o lacrimă să nu-ți spele altarul.

Ne cheamă pământul (1907), de Octavian Goga

Fecunditas - Cântecele mele - Cosașul - De demult - Colindă - Un om - Graiul pânii - Cain (1907) - În munți - Cantorul Cimpoi - Străinul - Scrisoare - Lăcaș străbun - Asfințit - Carmen - O rază - Sufletul - Răsună toaca - Cântece - Sonet - E sărbătoare - Poezie