Sonet (Octavian Goga, 1)

 

Cuprinde-mă din nou, singurătate,
Căci țara ta de-atâtea ori mă cere;
La sânul tău vor prinde-n veci putere
Avânturile inimii curate.

Nemilostiva lumilor durere
Departe-și strigă multele păcate:
Ca-ntr-o vrăjită, tainică cetate,
Eu mă închid în sfânta ta tăcere.

Grădina ta atât de mult mi-e dragă,
Sunt flori acolo visurile mele,
Și sufletului dat e să culeagă.

Rătăcitor el florile-și adună
Și, în odihna nopților cu stele,
Își împletește trainică cunună.

Ne cheamă pământul (1907), de Octavian Goga

Fecunditas - Cântecele mele - Cosașul - De demult - Colindă - Un om - Graiul pânii - Cain (1907) - În munți - Cantorul Cimpoi - Străinul - Scrisoare - Lăcaș străbun - Asfințit - Carmen - O rază - Sufletul - Răsună toaca - Cântece - Sonet - E sărbătoare - Poezie