Deschide meniul principal

Bârlad

Bârlad
de Dimitrie Bolintineanu


Turcii intră-n țară, trec, se grămădesc,
Alții totd-odată la hotar murgesc.
Dar Ștefan cel Mare cu oștile sale
Spre Bârlad se duce și-i așteaptă-n cale.
Un boier îi zice: — „Doamne! Mulți mai sânt,
Mulți se varsă turcii pe acest pământ!"
Ștefan îi răspunde: — „Și mai bine-mi pare.
Nu vom sta noi nimeni fără de lucrare."
Zice. Late valuri cetele-i pornesc.
Pulberea se-nalță, armele lucesc.
Domnul pune oastea sub trei capi de țară.
Avangarda pleacă... Lupta-ncepe-amară.
Numărul lor mare pe moldavi îi strânge.
Soarele s-ascunde sub un nor de sânge,
Noaptea împrumută zilei val de dor,
Negură și pâclă pe pământ cobor.
Cum din munți coboară două repezi unde,
Se-ntâlnesc pe cale, scot mugiri profunde,
Apoi preunate, pe un singur pat,
Spumegă și-aleargă, și-alergând se bat.
Astfel se-ntâlniră ambele armate
Și d-a lor lovire par împovărate.
Oameni puși să sune, prin adânci păduri,
Sună din cimpoaie, buciume, tamburi.
Turcii stau și-ascultă larma depărtată!
Cu trei alte armii cred că-au să combată.

Râul îi constrânge. Umbra ce s-a-ntins
Îndoiește spaima. Focul lor s-a stins.
Cei mai mari s-adună... Ce vor face oare?
Buciumele sună, răspândesc teroare.
Unul ia d-a fuga... Toți îl urmăresc,
Ca pulberea în vânturi toți se risipesc.
Ștefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă.
Mulți, cuprinși de spaimă, sar și pier în apă.
Alții, între dânșii singuri se ucig,
Alții-n spada noastră, năvălind, să-nfig.
Astfel multe paseri, prin furtuni turbate,
Zboară risipite, par înspăimântate!
Unele s-aruncă peste râpi și mor,
Altele pe sânul celor ce le-omor.
Râul spumă sânge. Turburile-i valuri,
Strânse de cadaveri, se revars pe maluri.
Ștefan pretutindeni îi doboară-amar,
Dându-le gonire până la hotar,
Cum pe calea coasei, pe întinse crânguri,
Maldărul cel verde zace rânduri, rânduri!
Astfel pretutindeni zac și morții lor.
Corbii, cete late, peste dânșii zbor.

Dar Ștefan cel Măre capii oștii-unește
La voioase mese și-astfel le vorbește
— „Raz-acestei lupte petrecută-n nori
Luce ca lumina soarelui la zori,
Dar a sa lumină foarte lucitoare,
Să nu ne răpească prin a sa vulvoare.
Fala e un soare mândru, strălucit,
Ce orbește ochiul care l-a privit."
Astfel zice domnul. Cupele-aurite

Cheamă, prin toaste, zile strălucite.
Tinere fecioare cununau cu flori,
Cu-a lor dulce mână, bravii vingători.
Altele, pe harpe, cântă dulce, lin,
Gloria română și-al Moldovei chin.
Iar Ștefan ascunde fața-i strălucită
În regala-i mantă cu aur mândrită.