Deschide meniul principal
Grozea vornicul
de Dimitrie Bolintineanu


Iar prin lungul apei, prin dumbrăvi, s-arată,
Pasă, pe tăcute, o măreață-armată
Armia lui Rareș, domnul lăudat.
Luna p-a lor cale raze-a semănat.
Ungurii cu spaimă somnul dulce lasă
Și la datorie fiecare pasă...
La lumina stelei, cei armați s-opresc...
Din ambele taberi, bravii se privesc.

Lupta-ncepe crudă: buciumele sună,
Caii lor nechează, văile răsună.
Zorile se scaldă p-azurul ceresc,
Pe armele roșii de sânge-omenesc,
Dar lumina spune cetelor maghiare
Că numai prin fugă pot afla scăpare.

Zapoliu aude cu plăcere vie...
La moldavii noștri pasă-n bucurie.
Cheamă căpitanul care-a comandat;
Tinde mâna dreaptă și l-a sărutat.

Apoi dă lui arme rari și prețioase,
Aur îi oferă și săgeți frumoase.
Grozea, căpitanul, armele-a primit
— „Iau eu arcu-acela la luptași dorit,
Dar auru-ți, doamne, nu mi se cuvine.
Domnul Petru Rareș m-a trimis pe mine
Să sfărâm vrăjmașii într-acest rezbel
Numai pentru stima care-ți poarta el."