Deschide meniul principal

Fiastrii

Fiastrii
de Dimitrie Bolintineanu


Sub Mihai Viteazul s-a făcut unire;
Dar fiastrii umblă pentru despărțire.
La Pătrașcu domnul, al lui Mihai fiu
Într-o zi s-arată și-ăst limbaj îi țiu:

— „Nu mai vrem unire noi cu țara voastră;
Căci ea ne dărâmă neatârnarea noastră!"
Dar răspunde unul din cei cinci boieri
Ce Mihai numise mari consilieri:

— „Turcii vă insuflă astă cugetare,
Căci unirea face neamul nostru tare;
Și ei vor să vază pe acest popor
Slab, ca să-l supuie lanțurilor lor.

Sfântă Românie! Oare nu suspini?
Carnea ta se vinde la barbari străini?
Sângele și viața-ți sunt puse-n vânzare,
Și tu, dragă țară, stai în nepăsare!

A slăbit poporul cel nebiruit?
Sângele lui tânăr oare-a putrezit?
Ca să vază astăzi, fără de simțire,
Pe cei răi ai țării dându-o pierire?

Și ce poate dânsul cât de tare-ar sta,
Când cei mari lucrează la robia sa?
Când cârmaci molateci vasul duc spre stâncă,
Altui vas, tăria ce-i ajută încă?

Voi nu vreți unirea vechiului popor,
Căci stăpânii voștri încă nu o vor.
Dacă cu robia ce vă umilește
V-ați dedat, cât viața, fără ea lipsește;

Cereți neamul vostru a se despărți!...
Mergeți lipovenii a vă stăpâni!...
Țările române ori vor fi unite,
Ori vor fi în parte la străini robite;

Dar vor fi unite de nu astăzi, mâine
Căci tiranul trece... patria rămâne!"
— „Piară toți fiastrii!" oastea a strigat,
Țara și poporul încă-au repetat.

Dar fiastrii țării fără de rușine
Merg s-aducă-n țară oștile străine.