Catrene improvizate
(în onoarea ilustrului Tăslăoanu)
Ca o cometă fără coadă
Ai apărut pe firmament
Cu-al tău Luceafăr pus pe sfadă, —
Dar n-ai talent.
Ai tot ce-ți trebuie: hârtie,
Cerneală, public indulgent,
Parale și tipografie, —
Dar n-ai talent.
Te-ai instalat în Capitală
Ca să creezi și tu curent.
Vrei să te-afirmi ca cap de școală, —
Dar n-ai talent.
La cafenea când vii alene
Îți iei un aer grav, absent...
Satisfăcut te umfli-n pene, —
Dar n-ai talent.
Iar când te duci să scrii acasă
Un nou articol vehement,
Te strâmbi urât, te-așezi la masă...
Dar n-ai talent.
Avântul tău și idealul
Plasat în țară cu procent
Îți saltă-ntruna capitalul, —
Dar n-ai talent.
Constați de două ori pe lună
Că-ți dă bilanțul excedent.
Negustoria merge strună, —
Dar n-ai talent!
Ești fără scrupul și măsură
Când vrei să scapi de-un concurent.
Îți fierbe sufletul de ură, —
Dar n-ai talent.
Nu ne distruge dintr-o dată,
Catone, fii mai indulgent!
Tu ai o mutră indignată, —
Dar n-ai talent...
Furtuna - Lacul - Vin’, iubito - Terține - O noapte - Cărturăreasa - Păcatul - Scrisoare - Iubitei întristate - Nebunul - Somnul - Iubita - Din prag - Către chipul din oglindă - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) - 1908 - În taina nopții - Înserarea (Fragment dintr-un poem) - Împăcare - Vecina - Clipe de zbucium - Pruncul - Taina nopții - Epitafuri - Cântec - Fata tristă - Ceasornicului meu - Eclipsă - Doleanțele unui cronicar teatral - De profundis - Poșta redacției - Scrisori iubite - Catrene improvizate - Portret - Șoapte - Toto et l’auto - Le vaillant moucheron - Fable esquimaude - L’âne philosophe - Lumină - Acuarelă - Paragini... - Biografie - Singurătate - Vin țigăncile la crâng... - Aprilie - Câți ca voi! - Iepurele - Rândunelul