Dragomir sau Cetatea lui Radu Negru
Pe un pisc sălbatic și vijălios,
Unde urlă-n poale Argeșul spumos,
Este o cetate. Armia maghiară
Va să o supuie printr-o luptă rară.
Acolo românii s-apără cît pot.
Dragomir comandă oastea lui Laiot.
Dup-o zi de luptă se așează mese
Cu plăcute vinuri și bucate-alese.
La aceste mese toți românii vin,
Varsă vin în cupe și voioși închin.
Soarele în aburi îmblă să se culce.
Grijile, învinse, las banchetul dulce;
Orele se scură împletite-n flori.
Și ostașii uită că sunt muritori.
Dragomir vorbește către adunare:
— "Iată, frați de arme, ultima mîncare !
Nu mai sunt merinde, tot s-a mîntuit;
Ce-a rămas, de rîpă eu am azvîrlit.
Starea noastră tristă cere mîntuință,
Ori prin moartea noastră sau prin biruință.
Moartea nu spăimîntă decît pe mîrșavi:
Moartea-i logodită cu acei mai bravi.
Cela ce nu moare pentru-al țării bine,
N-are drept la viață, este mort de sine !
Să ieșim cu arme din cetate-afară,
Să murim cu fală pentru sfînta țară !"
Zice și ostașii strigă și închin.
Ale lunei raze îi sărută lin.
Dragomir coboară cu oștile sale.
Spulberă maghiarii tăbărîți pe vale.
Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare - Preda Buzescu - Muma lui Ștefan cel Mare - Fata de la Cozia - Un ostaș român închis peste Dunăre - Mircea la bătaie - Mihai scăpând stindardul - Mihai la pădurarul - Mircea cel Mare și solii - Căpitanul de vânători - Mărioara - Doamna lui Neagu - Cupa lui Ștefan - Sora Ana - Daniel Sihastru - Fiastrii - Întoarcerea lui Mihai - Miron Costin - Monastirea Putna - Năvala lui Țepeș - Apa Bârsei - Grozea vornicul - Mihai revenind de la Dunăre - Domnul Mavrogheni - Bârlad - Baia - Codrul Cosminului - Ștefan la moarte - Dumbrava Roșie - Maria Putoianca - Muma lui Mihai