Ferentarul

 

(Fragment dintr-un marș vechi)

Nu e nici mîndria, nu e nici mulțimea,
Care în batalii încunun oștimea;
Nu e nici noroc.
Cela ce se bate pentru neatîrnare
Are zece brațe, zece inimi are.
Inime de foc.

Roșiorul mîndru și frumos ca crinul
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul
La vederea sa.
Face de se miră toată arăpimea,
Ieniceri, spahii și arnăuțimea
Și-i strigă: ura !

Ferentarul, ager și cu lungă chică,
Intră în oștime fără nici o frică.
Tare ca un leu.
Iute ca săgeata tabăra străbate:
— "Ferentar sînt eu !"

Astfel ferentarul știe ca să moară:
Pentru țara dragă, pentru soțioară
Cine n-ar muri?
Unul ca acela blestemat să fie !
Nimeni să nu-l plîngă, nimeni să nu-l știe
Cînd el va pieri !...

Junele fecioare, tineri luptători,
Pe mormîntul nostru vor culege flori !...