Focul sacru...
Dacă primăvara vine, toți încep a lor cântare
Prin a ne vorbi de rouă și de-a vântului suflare,
Sau punând privighetoarea ca să cânte-ntr-un dafin,
O rimează foarte lesne c-un melodios suspin;
Fluturii vin mai la urmă, legănați pe aripioare;
Văile sunt însmălțate, câmpurile,-ncântătoare;
Vântul cu dulceață suflă, paserile ciripesc
Mii de șoapte, mii de cânturi, mii de flori ce-mbălsămesc!...
Pretutindeni sunt parfume, crini suavi sau roze dalbe,
Vorbă ce-a fost născocită ca o rimă pentru albe,
Și spre culme-a poeziei, ne vorbesc de câte-un dor,
Ca să bată astfel câmpii puțintel și în amor!
Dacă vine apoi seara, dânșii scot ca din cutie
Stelele nenumărate, plus o lună argintie,
Plus un cer senin, și-n fine, un zefir armonios
Îngânându-și a lui voce cu pârâul tânguios!
Iarbă verde! Aer dulce! Cer senin! Biată natură,
Iată tot ce văd în tine! Focul sacru nu se fură!
Ocnele - Formele - Noaptea de aprilie - Accente intime - Poeții - Noaptea de septembrie (La muză) - Noaptea de iunie - Vioristul - Hinov - Calul arabului - Templul bogăției - La suflet - Lupta și toate sunetele ei - Destinul - La harpă - Focul sacru... - Tinerețea - Odă la condeiul meu - Filozofia morții - Albaspina - Reîntoarcerea - Răspuns la câțiva critici