Bătălia pe gheață
de Dimitrie Bolintineanu
2987Bătălia pe gheațăDimitrie Bolintineanu


Mihai, domnul țării, de soldați urmat,
Trece prin Turcia Danubiu-nghețat.
Turcii mulți pe gheață repede s-adună;
Lupta-ncepe crudă ș-armele răsună;
Nechezarea-ngână strigătu-omenesc;
Înghețate vânturi suflă și mugesc;
Crivățul cu neaua bate turcii-n față;
Mâinile lor p-arme se lipesc, îngheață;
Caii fără cârmă fug oriunde vor,
Poartă cu dezordin cavalerii lor...
Arma nu mai poate să reverse sânge;
Ei se mușc cu dinții, unul p-altul strânge.
Valuri de ninsoare râură din cer;
Gheața se cufundă; luptătorii pier
Și-n urgia crudă toți dispută foarte
Locul de bătaie, patul lor de moarte.
Către-aceasta turcii se răresc amar.
Cei mai mulți sub gheață repede dispar,
Iar Mihai cu bravii trece mai nainte
Și Rusciucul schimbă-n doliu și morminte.