Rovina
Cu degetele d-aur, fragedele zori
Iar deschid spre lacrimi ochii muritori.
Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite,
Mircea stă cu capii armiei dorite.
Părul lui străluce ca fuiorul alb,
Scapă valuri late de sub coiful dalb.
Fața lui lumină de trăsuri frumoase,
Sub trăite zile grele, furtunoase,
El ridică fruntea făr-a suferi.
Vocea lui răsună fără-a osteni.
Domnul le vorbește. Soarele s-arată.
Dulcele repaos pe străini îmbată.
Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați.
Au venit la luptă de răpiri chemați
Și dorința pradei e căzută foarte,
Rar înalță omul pân'să-o cate-n moarte.
— „Pentru țara noastră însă noi murim!
În amoru-i tânăr inima mărim!
Cât n-or fi românii un popor de sclavi,
Demni de tot disprețul popolilor bravi,
Cât roși-vor încă jugul crud să poarte,
Cât a lor mărire or căta prin moarte,
N-o călca străinul într-acest pământ
Fără să găsească chiar al său mormânt.
Cel ce nu se luptă pentru-al țării bine
Nu merită viața decât spre rușine!
Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu!
Inima îmi spune și român sunt eu!"
Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă.
Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă.
Acolo se vede doamna și-a lui fiie
Dulce și frumoasă ca o bucurie,
Albă, purpurată, cu peri aurori
Semănați cu lacrimi, ale morții flori.
Pe gurița-i mică, fraged zmeurită,
Sărutarea pare încă adormită!
Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin
Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin.
— „Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune,
Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune!
De va pierde domnul lupta, viața sa,
În robie crudă noi ne vom pleca.
Dar robia noastră fi-va dezonoare,
Moartea cea mai aspră, mai degrădătoare...
Între două rele, moartea nu-i mai rea.
Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!"
Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat...
Paloșul pe fiică muma a-nălțat!
În amoru-i straniu doamna e sublimă.
Fiica, tremurândă, capul ei înclină...
Palidă, pierdută, lacrimi strălucesc
P-ale sale fețe... farmec îngeresc!
Altă știre vine... Paloșul coboară
Și sărută dulce juna-i fețioară.
Mircea cu românii pe străini a stins.
Moartea lor e crudă... Baiazid învins.